”Sta sa ploua” sta sa cante

 

Ce mare nenoroc al piesei asteia ca, fara s-o merite, sa se pricopseasca cu prejudecati destul de imbecile pe care mi le-am creat in timp nu doar nejustificat, dar mai ales in necunostinta de cauza! Pe de-o parte, Green Hours. Inteleg ca scena devine desueta pentru teatru, ca neconventional este cuvantul la moda, dar niciodata nu am asteptari de la o astfel de piesa si, de cele mai multe ori, pe buna dreptate. Pe de altă parte, Maria Buza, care, din nu stiu ce motiv, mi-este oarecum antipatica. Si nu in cele din urma, un Marius Manole care pare sa fie mult prea la moda in ultima vreme, ca sa-i pot ”digera” succesul cum se cuvine.

 

Un si mai mare nenoroc a fost ca seara cand aveam sa ma ofer ca spectator sa fie una cu ghinion pentru Green Hours, destul de obisnuit de altfel cu intamplari nefericite. O pana de curent complet inoportuna a adus cu sine o reprezentatie ”intunecoasa” si ”nefumatoare”, desi se anuntase tocmai invers, spre disperarea unui bar plin ochi de nefericiti dezamagiti. Tot raul altora spre binele meu, sa nu fie cu suparare!

 

Intr-un decor simplist, evocand garsoniera saracacioasa a trei prietene, aspirante la statutul de cantarete si alcatuind o trupa cu un nume cel putin ciudat – Sta sa ploua – daca nu si neinspirat, piesa se deschide cu un moment domestic, cu cele trei fete pregatind un banal piure de cartofi pe care, de voie, de nevoie, si-l imagineaza ca fiind de fiecare data altceva, un alt fel de mancare, in functie de modul in care il pronunta si de poftele de moment.

 

Jena, Peti si Cuce sunt trei fete cu un simt al umorului debordant, cu o dezinvoltura aparte, dar fiecare dintre ele ascunde cate un ceva ce rascoleste, prin destainuire, trecutul. Cuce (interpretata de Tania Popa) a violat un barbat pentru a-si ajuta o prietena, Jena (Maria Buza) a trait o viata intreaga cu dezgustul fata de un tata infidel mamei, in timp ce Peti (Antoaneta Cojocaru) a fost un copil gras, complexat, care era in stare sa manance 18 ecleruri unul dupa altul.

 

Toate ar fi bune si frumoase, daca n-ar trebui ca Paul, proprietarul garsonierei, sa vina in vizita, spre a-si lua cei 200 de dolari pe care fetele li-i datoreaza. Norocul lor este ca Paul s-a indragostit lulea de una dintre ele.

 

Dialogurile sunt simple, fara artificii inutile, iar fetele sunt pe cat se poate de naturale, spre satisfactia deplina a regizoarei prezente in sala (Lia Bugnar). Ele reusesc sa cucereasca si sa emotioneze prin promisiunea de a concerta, in scopuri caritabile, in Africa, pentru toti copiii cu burtile mari, prin momentele muzicale absolut savuroase ori clasificarea femeilor in ”cate” și ”kamicate”. Si pentru ca, stii tu? ”Eu trebuie sa fiu un om mare fericit pentru ca am fost un copil foarte trist!”

• Tag-uri