Cinema: In Tomorrowland - Lumea de dincolo de maine, gandurile tale distrug omenirea

 

Stim deja că e posibil să nu fim singurii din univers. Știm și că nu putem cuprinde nici măcar cu gândul ceea ce el presupune. Deci n-ar fi de mirare să existe și lumi paralele. Tomorrowland - Lumea de dincolo de mâine jonglează puțin cu ideea asta, la care adaugă fantezie tipică de Walt Disney, în care îl înghesuie și pe George Clooney, ca să spună povestea omenirii. În cele peste două ore, filmul în regia lui Brad Bird (Ratatouille, Up) demonstrează că realitatea în care trăim e influențată de ce gândim, iar noi suntem singurii care putem opri orice dezastru, dacă suntem optimiști.

 

 

 

 

Încă din primele minute, filmul ți-l pune pe tavă pe Frank (George Clooney), care, pe un ton grav, anunță ce rezervă viitorul: dezastre, cutremure și orice alt cataclism care-ți trece prin minte creat sau nu de om. Doar că discursul lui e întrerupt de o voce feminină enervantă, care ține morțiș ca bărbatul să-și schimbe discursul, că sperie. Ea e Casey (Britt Roberston). Frank își amintește cum în anii '90 a participat la o convenție de știință cu o invenție care ar fi trebui să-l ajute să zboare. Dar pentru că mai mult intra în garduri din cauza ei și nu zburda pe cer, Nix (Hugh Laurie) îi respinge înscrierea. O fetiță la vreo 12 ani, pe nume Athena (Raffey Cassidy), e atrasă de ambiția lui și nu se lasă până băiatul nu o urmărește pe ea și Nix într-o călătorie care duce spre... Tomorrowland. Un loc fantastic, populat de un soi de hipsteri high-tech și în care mașinile zboară și clădirile se construiesc la secundă.

 

În prezent, în anii 2000, Casey încearcă să boicoteze demolarea stației NASA, ca tatăl ei să mai poată lucra acolo. Doar că e prinsă de poliție, iar, când e scoasă pe cauțiune, găsește printre lucrurile ei o insignă cu un T. Imediat ce o atinge, se trezește într-un lan de grâu, iar în spatele ei se întinde Tomorrowland. Însă orice pas pe care-l face în acea lume, îl face și în realitatea ei, unde există și pereți, uși, scări, apă și dubioși care se holbează. Realizează că e singura care vede Tomorrowland odată ce atinge insigna, așa că pornește în căutarea unor oameni care să-i explice dacă e normal ce i se întâmplă sau nu. Însă insigna e mai mult decât ceea ce pare, astfel că se trezește într-o cursă în care e vânată de roboți cu nume pompoase, e salvată de Athena, rămasă tot la vârsta de 12 ani, și e prezentată forțat lui Frank, acum bărbat în toată regula, cu câine hologramă și casă plină de capcane.

 

Din punctul de vedere al imaginii, găsești la tot pasul elemente fanteziste, parcă scoase din Matrix și îmbibate în fantezie Walt Disney. Transportul în comun zboară și se deplasează cu viteza luminii, oamenii se teleportează, Turnul Eiffel e de fapt o antenă, iar toți oamenii din Tomorrowland sunt atât de fashioniști, că Austin Powers s-ar încadra perfect în peisaj.

 

Povestea e previzibilă, dar are un alibi puternic, Walt Disney. N-aș putea să-i cer mai mult, că are deja lupte, mașinării ciudate, portaluri, oameni care se transformă în pulberi de pixeli și roboți cu zâmbet scos din reclame la pasta de dinți. Însă noroc cu Britt Roberston, care-și joacă de minune rolul, mai ales când țipă. E singura ale cărei reacții par naturale în situațiile anormale în care e pusă. Hugh Laurie apare doar ca să fie și un ticălos inteligent în poveste, iar cum are deja privirea încruntată din House, tot ce-i mai lipsește e un glob imens care să-i pice pe piciorul drept. De fapt, stai, că-l are și pe ăla.

 

La capitolul scăpări, am de unde alege. E fascinantă lumea din Tomorrowland, dar și mai fascinant e să vezi cum un puști de 12 ani intră cu viteză într-un gard, direct cu capul, și nu are nicio zgârietură, deși normal ar fi trebuit să fie paralizat. Oamenii pică în picioare de la metri înălțime și nu-și fac praf coloana. Ce să nu mai zic de faza în care Athena își reglează singură propriul sistem, care anunță autodistrugerea, dar la finalul filmului pare să uite că are această „capacitate”. Dar totul trebuie să se termine cu bine și cu câteva lacrimi de la George Clooney.

 

Așadar, Tomorrowland e un film care se putea să fie mult mai scurt de două ore, mai ales că pe la jumătatea lui deja începusem să mă uit la ceas. Și promovează o idee optimistă: cum putem să atragem răul doar gândindu-ne la el, așa putem să atragem și binele. Doar că deznodământul e previzibil și îl poți anticipa încă din momentul în care Athena o duce pe Casey la Frank, iar asta e abia prima oră. Tomorrowland ar putea fi bun pentru puștii care încă mai cred în basme, doar că nu știu cât de mult mi-ar plăcea ca un copil să rămână cu ideea că, dacă te arunci în gol, vei cădea sigur în picioare și fără nicio problemă.

 

Click pe foto pentru marire

Foto: Cinemagia

 

Cel mai convingator actor / actrita: Casey, pentru felul în care urlă când Athena o ajunge din urmă și intră în mașină peste ea

 

Cea mai tare faza: Când Casey se tot lovește de lucrurile din jurul ei și cade pe scări, pentru că are insigna în mână

 

Punctul slab: Walt Disney

 

De ce merita sa-l vezi: Dacă nu ai ceva mai bun de făcut

 

Cu cine mergi sa-l vezi: Cu un puști disperat după jocuri, ca să-l auzi cum face mișto de fiecare scenă și se plictisește groaznic

 

Nota OM: 2.5 / 5

• Tag-uri