Francesca Belmonte in Club Control. Suna bine si fara Tricky

 

Pe Francesca Belmonte am vazut-o prima data in 2008, in concertul lui Tricky de la Sala Palatului. Habar nu aveam cine este pe atunci, insa a sustinut destul de bine partea vocala a concertului, tinand cont de starea destul de volatila a lui Tricky. Istoria s-a repetat si anul trecut, la Control Day Out, unde insa lucrurile au cam luat-o pe aratura si oricat a incercat Francesca, nu s-a reusit o exprimare muzicala tocmai coerenta.

 

 

 

 

Dupa ce a aparut pe doua albume ale lui Tricky, False Idols in 2013 si Adrian Thaws in 2014, si a petrecut cativa ani buni in umbra artistului, tanara s-a decis sa scoata un album solo. Anima se va lansa pe 1 iunie, asa ca in cadrul concertului de aseara am avut parte de o auditie in avanpremiera.

 

Francesca a urcat pe scena din Control in jurul orei 22.15, alaturi de Tobias Miorin la tobe si Tristan Cassel-Delavois la chitara si a cantat cam o ora si jumatate. Am ascultat mai toate piesele de pe noul album, plus Nicotine Love de pe Adrian Thaws si Somebody’s Sins, Bonnie and Clyde, Paranthesis si Is That Your Life de pe False Idols. Pe langa acestea, un cover dupa piesa lui Patti Smith, Pissing in the River si alte cateva cantece noi. A cantat mult si destul de bine. S-a simtit insa ca este inca la inceput. Spun asta pentru ca, desi artista are o voce foarte buna, care merge din registrul mai hard al r’n’b-ului pana in cel mai soft al soul-ului, si cei doi oameni ce i-au fost alaturi pe scena au oferit o prestatie foarte buna pe partea instrumentala, ceva parca a lipsit. Poate si faptul ca bass-ul si alte elemente au fost inregistrate si atasate live-ului.

 

Au fost doar cateva piese mai lente, in rest mai toate se intensificau puternic de la un anumit punct incolo. Desi inceputul era uneori oarecum anevoios, in momentul in care toba si chitara intrau ceva mai puternic in scena, sunetul urca foarte bine si simteai ca te poti lasa cu totul cuprins de nebunia produsa. Principala mea problema este ca, de multe ori, toata intensitatea asta crestea, crestea si apoi se taia brusc firul, trecerea dintre piese fiind destul de abrupta. Cel putin asta a fost senzatia mea. Ca atunci cand simt mai bine cantecul, sunt lasata cu ochii in soare.

 

Oricum, la bis atmosfera se incinsese suficient de tare si nu mai a existat aceasta problema, pentru ca piesele s-au rasfirat frumos si au fost prelungite exact cat trebuia, iar senzatia cu care am ramas a fost cea a unui concert extrem de reusit si cu dorinta de a o revedea pe Francesca si cu alte ocazii.

• Tag-uri