Aseară la Sala Radio, Hiromi a susținut al treilea său concert din România, la invitația TwinArts și a ambasadei Japoniei. După ce anul trecut a concertat singură, de data aceasta a revenit pe scena ce-i este de-acum familiară în formula Trio Project, alături de basistul Anthony Jackson și toboșarul Simon Phillips.
Toate cele trei concerte ale artistei au fost sold-out, lucru care spune multe. Nefiind o ascultătoare împătimită sau cunoscătoare într-ale jazzului, nu am ajuns la primele două, dar după toate cele auzite de la prieteni și cunoscuți eram tare curioasă să văd despre ce este vorba. Iar după experiența de aseară, pot lesne intelege de ce ai fi fascinat ca ascultator de jazz de ceea ce face Hiromi pe scena.
Este lucru stiut ca in Japonia, din cauza lipsei de spatiu, se incearca o reducere la minimum a proportiilor in mai toate domeniile, creandu-se tot soiul de inventii mici, dar extrem de puternice. Si Hiromi respecta acest principiu. Este o mana de om ce incapsuleaza o cantitate enorma de energie. Are atata forta si pasiune, incat reuseste sa hraneasca o sala intreaga fara niciun efort aparent. Ea si pianul sau sunt un tot, iar cand o vezi cantand, ai putea crede ca s-a nascut cu degetele pe claviatura si stii clar ca nu s-ar regasi nicaieri mai bine.
Concertul de aseara a promovat in principal ultimul sau album Alive, insa artista ne-a cantat si piese de pe primele discuri, intr-un amalgam complex al stilurilor, cunoscut deja si apreciat de fanii artistei, un soi de montagne-russe al sunetelor ce urca si coboara, modificandu-se continuu. Cu toate ca basul si tobele sunt incorporate extrem de bine in acest mix, trebuie sa recunosc ca, pentru mine, cel mai frumos moment al serii a fost cel in care Hiromi a ramas singura pe scena si a cantat Firefly, o piesa atat de limpede si subtila ca m-a emotionat pana la lacrimi. Iar eu una, mai mult de atat nu pot cere de la un concert.