Joc de umbre si sclipiri de geniu - Sherlock Holmes

 

Cand spui Sherlock Holmes, creezi asteptari majore din start, iar cand te incumeti sa faci o ecranizare, apoi o continuare a ecranizarii, atunci pretentiile sunt si mai mari, iar posiblitatea esecului si mai probabila. Insa, Guy Ritchie s-a intrecut inca o data pe sine cu Sherlock Holmes: A game of shadows/ Sherlock Holmes: Jocul umbrelor. Secretul? Nu are nimic in comun cu primul film din serie.

 

 

Continuand jocul de-a soarecele si pisica intre Holmes si reputatul sau adversar, profesorul Moriarty, un fel de "superstar" al academicienilor, insa diabolic pana in maduva oaselor, filmul se incarca de suspans, atmosfera intunecata si serioase problematici de natura politica si sociala. Crimele se tin lant, conspiratiile iau o amploare nebanuita, insa Holmes tine pasul cu inversunare...nu, insa, fara a mai face cate o greseala din cand in cand (desi Holmes nu se insala niciodata, in principiu).

 

In tot acest iures de politicieni corupti, minti criminale si inimi frante se insinueaza, pe alocuri, umorul negru tipic britanic, pus in scena de-a dreptul fabulos de Ritchie: momentul in care Holmes o arunca din tren pe proaspata sotie a partenerului sau, doctorul Watson, e unul ce trebuie amintit. 

 

De altfel, Robert Downey Jr. si Jude Law se intrec pe sine, inca o data, in aceste roluri, iar "chimia" dintre cei doi barbati este punctul esential al reusitei acestui film. Nu ii putem uita nici pe Jared Harris care il impersoneaza cu mult sarm pe Moriarty (the bad guy pe care nu il poti condamna in totalitate, fiind uimit de inteligenta sa) ori pe tiganca focoasa Madam Simza interpretata de Noomi Rapace (actrita suedeza care a jucat in seria Millenium, ecranizarea trilogiei lui Stieg Larsson), care aduce acel contrabalans de senzualitate pentru a intregi peisajul. Iar atunci cand apar, chiar daca in roluri secundare si Rachel McAdams (dragalasa din The Notebook) si Stephen Fry (care nu mai are nevoie de introducere), poti spune ca ai o distributie ce nu poate da gres, no matter what. 

 

 

 

 

Dialoguri inteligente, adevarate "meciuri" intelectuale, momente de dramatism, scene filmate in slow-motion si close-up-uri pe tot felul de detalii precum gloante zburand sau explozii (nu in exces) - acestei productii cinematografice pare a nu-i lipsi nimic. In fapt, totul este pus cu masura, lasand in final dorinta de a vedea mai mult si regretul ca s-a terminat atat de repede.

 

 

Trebuie sa recunosc faptul ca nu ma asteptam sa ma prinda atat de tare, desi rareori am fost dezamagita de Ritchie ori de Downey Jr., insa sindromul continuarilor nereusite ma facea sa fiu destul de circumspecta. Ma bucur sa spun ca nu a fost cazul absolut deloc. Sherlock Holmes: A game of shadows merita vazut la cinema, pentru a trai intreaga experienta. Mai mult, am vizitat cu aceasta ocazie, pentru prima data, Grand Cinema Digiplex de care am ramas placut impresionata - preturi decente si un ecran imens, sonorizare foarte buna, exact pe placul meu. Asadar, enjoy! 

• Tag-uri