Jurnal de bucurestean (10): Croitorie

 

Ma gandeam intr-o zi sa consemnez tot ce observ pe strazile din Bucuresti. Nimic nu e prea banal, chiar daca numeri mai multe gropi decat copaci din Berceni pana in centru sau mai multe santiere decat banci pe care sa te asezi.

 

Fara prejudecati, mi-am zis, desi, cand te impiedici pe trotuar, pe Calea Victoriei nu te gandesti la romanele lui Cezar Petrescu, ci mai degraba la anumite versuri din manele.
 

Cati porumbei si gugustiuci isi fac veacul prin oras si de pe ce bloc prefera sa priveasca apusul? De ce, de cand s-au desfiintat Motoarele de pe National, nu se mai aud la fel de des pescarusii?

 

Dupa o tura prin Amzei m-am hotarat sa numar cate croitorii au mai ramas in oras. Dintre cele cu firma scrisa cu litere mari pe care le gasim vandute bucati si la supra-pret prin magazinele design ale hipsterilor smecheri care vor sa ne convinga sa bem trecutul cu lingurite vintage din argint dantelat. 

 
Ar fi, asadar, croitoria de langa Ambasada Frantei, pe colt, cu program si persoane de contact scrise pe cartonase in vitrine.

 

Apoi ar fi una uitata pe Caderea Bastiliei si inca una pe Campineanu, unde, atunci cand il gasesti la post, croitorul cu par alb si costum ireprosabil asculta radio si se uita la posterele prinse cu piuneze de perete.

 

Privind spre rafturile orizontale din spatele lui, te intrebi de cand n-au mai fost desfasurate stofele imense.

 

Ce mai era? “Croitoria” de la Papiota, dusa  si ea, de-acum. Doar atat? Ei bine, da, pentru ca oricum Bucurestiul coase si descoase locuri si povesti dupa bunul plac.

• Tag-uri