Melancholia – romantism marca Lars von Trier

 

Pentru ca lucrurile se leaga uneori in coincidente fericite, ieri seara am ajuns la vernisajul unei expozitii gazduite de Pavilion Unicredit, care aduce in prim-plan un concept pe cat de complex pe atat de incitant: melancolia. Expozitia se numeste Melancholy is not enough... (si poate fi vazuta pana in 19 februarie 2012) iar conceptul m-a dus, firesc, cu gandul la unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am vazut anul acesta, Melancholia lui Lars Von Trier.

 

Se starneste mai mereu in jurul filmelor lui Lars un fel de valva, toata lumea vorbeste despre, trebuie sa le vezi, sa te miri, sa te scandalizezi, sa le diseci... Bineinteles, episodul de anul acesta de la Cannes, cand Lars s-a declarat fan Hitler la conferinta de presa a prezentarii filmului a suscitat reactii si a adus poate mai multi spectatori in sala de cinema; dar nu asta este motivul pentru care ar trebui sa mergeti la cinema sa vedeti Melancholia, ci pentru tot restul...

 

 

 

 

Pentru picturalitate, in primul rand: uvertura filmului e un tablou in slow-motion. Pe fundalul unei lumi in destramare personajele principale, cele doua surori, Justine si Claire, plutesc prin cadru in ritmul muzicii lui Wagner (Tristan und Isolde). Si asta e numai inceputul.

 

Pentru ca un film despre Apocalipsa – ni se spune de la inceput ca planeta Melancholia se indreapta spre Pamant si ca e posibil sa se ciocneasca de acesta – e transformat intr-o subtila poveste a unor trairi si hotarari dramatice, a unor posibile reactii in fata finalului.

 

Pentru un joc actoricesc mereu surprinzator al lui Kirsten Dunst si al lui Charlotte Gainsbourg, surorile dupa ale caror respiratii si trairi filmul se imparte in doua episoade, acte.

 

Pentru jocul cinematografic al lui Lars, cu simboluri, cu referinte, cu tacerile personajelor, cu propria melancolie, cu propriile obsesii.

 

Pentru ca in final, Melancholia, planeta care pregateste sa ne izbeasca si sa ne arunce direct in neant, poate deveni si un simbol al culpelor si neimplinirilor pe care la taram dupa noi, usor, catre final.

• Tag-uri