Parc Aventura sau doza de adrenalină pe care n-o puteţi refuza

 

 

Sâmbătă, opt dimineaţa, DN1. Destinaţie – Braşov, distanţă – în jur de o sută şaptezeci de kilometri. Până aici, nimic nelalocul lui. Dar pentru că e sfârşit de săptămână şi pentru că, încă o dată, canicula provoacă oamenii la escapade către locuri mai răcoroase sau măcar la evadări dintr-un Bucureşti de chin şi groază, pare-se că toată populaţia capitalei s-a concentrat pe serpentine, fix în drumul meu. Probabil că acelaşi lucru gândesc şi nefericiţii de pe Autostrada Soarelui, dar cui îi pasă? Nefericirea proprie este, nu-i aşa, cea mai mare nefericire cu putinţă?!

 

 

Iar când un drum ce altfel ar fi durat în jur de două ore te provoacă la un examen de răbdare ce nu are niciun rost, parcă nici perspectiva destinaţiei nu mai are efectul scontat. După mai bine de patru ore de îndurat ambuteiaje provocate când de agenţi de circulaţie meniţi, dimpotrivă, să fluidizeze traficul, când de şoferi încăpăţânaţi care vor să le arate celor dintâi cine este şeful, iată-ne parcaţi în faţa locului cu pricina şi parcă încă nu ne vine a crede. Se cheamă Parc Aventura şi se vrea a fi dătătorul de senzaţii tari pentru acest sfârşit de săptămână. Şi chiar a fost, cu vârf şi îndesat.

 

 

Parc Aventura este, după cum sugerează şi numele, locul potrivit pentru ca oameni de toate vârstele, de la prichindei de câţiva anişori până la părinţi şi bunici în putere, să-şi „irosească” energia de care dispun. Dacă dispun, se înţelege, căci e nevoie nu doar de condiţie fizică, cât să nu te laşi doborât după primele cinci minute, dar şi de un pic de curaj şi spirit de aventură.

 

 

 

 

Organizat în aer liber, chiar la intrarea în Braşov, venind dinspre Bucureşti, Parc Aventura cuprinde nu mai mult de opt trasee simbolizate prin culori diferite pe care participanţii le parcurg în condiţii de securitate. Aceasta înseamnă că, înainte de a începe marea aventură, este necesar ca fiecare cutezător să se echipeze cu un ham şi două carabiniere, acestea din urmă fiind folosite pe toată durata distracţiei. Obligatoriu!

 

 

Cum spuneam, sunt opt trasee, dintre care două sunt pentru copii sub opt ani, şi au grad progresiv de dificultate, de la cele galbene, care se adresează începătorilor, până la cel roşu şi cel negru, trasee care necesită nu doar forţă, dar mai ales o foarte mare agilitate. O altă atracţie de nerefuzat este tiroliana care se află undeva în afara parcului şi care trece peste lacul din imediata apropiere.

 

 

 

 

Tips: Nu încercaţi să faceţi pe vitejii, prefăcându-vă că uitaţi să vă folosiţi de carbiniere, şi să-i fentaţi pe copiii care stau cu ochii pe voi, căci sunt mai vigilenţi decât pot părea. O primă abatere vă este permisă, dacă sunteţi prinşi în flagrant de cei mai blânzi dintre ei, dar am văzut şi supraveghetori mai autoritari. Poate suna un pic dur, dar este vorba, în definitiv, de siguranţa participanţilor.

 

 

Există reguli stricte în ce priveşte efectuarea traseelor, aceasta însemnând că fiecare participant trebuie să înceapă cu un parcurs verde sau galben, considerate ca fiind cele mai simple, în timp ce, parcurgerea celui negru trebuie să fie precedată de efectuarea unui traseu albastru sau roşu.

 

 

Dacă nu vreţi să vă îngrămădiţi la cozi lungi cât o zi de post, fremătând a nerăbdare, pentru a primi echipamentul obligatoriu sau dacă nu vreţi să intraţi pe lista de aşteptare (cele 150 de hamuri se epuizează destul de repede!), vă sfătuiesc să fiţi acolo încă de la zece, ora deschiderii. Pentru că cine se scoală de dimineaţa, prinde hamul liber şi verde la adrenalină!

 

• Tag-uri