Ready Player One. Un review level 999

Foto: Ready Player One Movie FB

Daca ai fi unul dintre cei mai mari regizori din lume si ai vrea sa faci un film care sa se pupe si cu trendul de nostalgie pentru anii ’80, dar si cu cel de viitor usor distopic; care sa fie in acelasi timp un tribut al copilariei tale, dar si al altor regizori (unii care nu mai sunt printre noi); care sa fie o calatorie de autodescoperire, dar si o aventura care sa te tina lipit de ecran; in care personajul principal sa fie un badass, dar si un nerd care nu prea le are cu fetele; in care sa fie o batalie apocaliptica, dar sa se si rezolve situatia cu ingeniozitate si cunostinte; in care sa fie un adevarat joc al seductiei, dar si pupat stangaci, atunci faci un film cu personaje din jocuri video in care actiunea e 75% CGI. Pentru ca esti Steven Spielberg si stii cum sa spui o poveste. Daca erai Michael Bay, probabil nu ti-ar fi iesit.

Ready Player One e despre un viitor in care un joc video este nucleul economic si social al planetei. Toata lumea are un set VR, toata lumea se logheaza in OASIS si toata lumea isi petrece mai toata viata acolo.

 

Sistemul economic din lumea reala e in stransa legatura cu cel din joc, si, prin stransa legatura, vreau sa zic ca-l influenteaza direct. Care-i twistul? Creatorul jocului a murit, dar si-a lasat averea pentru orice jucator gaseste o chichita in joc. Mai toata lumea vrea sa mosteneasca jocul, dar este aceasta companie malefica, care isi recruteaza jucatori in masa, le plateste orice upgrade si le optimizeaza jucariile ca sa fie ei smecheri. Sa mosteneasca jocul si sa introduca spatiu publicitar fix in ochii jucatorilor. Standard, stiu.

Si ii mai avem pe astia din rolurile principale, care isi tot incearca norocul, fara succes. La un moment dat, unul dintre ei incepe sa desluseasca misterul si corporatia vine dupa ei. Se lasa cu morti in lumea reala, descoperim o oarecare ”Rezistenta” si se fac misculatii a la Inception. Nimic nu este ceea ce pare. Pana la urma reusesc sa-i invinga intr-o lupta la care participa absolut orice jucator, seful corporatiei e prins si adolescentul tocilar ramane cu jocul si cu fata. Standard, din nou.

 

Dar tocmai asta e geniul lui Spielberg. De asta a inventat conceptul de block-buster. Pentru ca stie cum sa ia o poveste simpla, relativ previzibila, cliseica pe alocuri si ti-o spune de parca ar fi prima poveste pe care ai auzit-o vreodata. Chestia e ca ii si iese. Il crezi. Stii ca trebuie sa dea de doua ori pe langa inainte sa puna mana pe cheie, dar tot te ia putin transpiratia. Stii ca fata o sa faca ceva prostesc, dar tot respiri greu cand o face. Stii ca n-o sa se termine rau, dar, la naiba, traiesti fiecare moment de parca ar fi ultimul.

Cand am plecat de la film am plecat plin de energie, voios, m-as fi bagat si eu la un spart de capete de orci. Si cantam singur in masina. Pentru ca asta iti face filmul. Iti spune o poveste si te bine-dispune.

Si asta cred ca e suficient.

Chiar e un film care merita vazut. De oricine, nu trebuie sa stii nimic dinainte, nu trebuie nici macar sa citesti cartea. Mergi la cinema si conecteaza-te la lumea aia asa cum se conecteaza baietii din film. Te vei deconecta de la realitate pentru doua ore si te vei simti relaxat, dar energic. Nostalgic, dar dornic de aventura. Gata sa apesi pe butonul ”Start”.

Are you ready, player one?

• Tag-uri