Romania - Franta de la peluza

 

 

Cum nu se inaugureaza National Arena in fiecare zi, decid vinerea trecuta sa ma alatur celor 50.000 de romani anuntati in media. In plus, in speranta ca acest stadion este cu adevarat primul civilizat din istoria noastra, imi iau cei doi copii cu mine.

 

 

 

Experienta cumpararii online e una normala insa procurarea lor de la sediul firmei care vinde ultimele bilete se dovedeste un proces de durata (o ora jumatate). Faptul ca nu au mai facut asta pana acum se vede de la o posta insa lipsa de organizare, atitudinea dispretuitoare si lipsa totala a comunicarii nu sunt deloc scuzabile. 

 

In ziua meciului plecam devreme si, ascultand de indemnurile din media, lasam masina la Timpuri Noi, luam metroul si de la Piata Muncii ne incolonam pe bulevardul Basarabia pentru o plimbare de 15 minute pana la portile stadionului.

 

 

 

Strada e plina de vanzatori de steaguri, trompete “de pe Bernabeu", vuvuzele, esarfe si tot felul de alte materiale menite sa ajute nationala Romaniei sa se simta acasa. Nu luam nimic pentru ca stim deja despre controalele de la intrare dar si de faptul ca pe fiecare scaun se va afla un stegulet tricolor. Filtrele diverse prin care treci nu au nimic diferit fata de o experienta similara in Europa dar suntem placut surprinsi de atitudinea prietenoasa a tuturor.

 

Chioscurile la care se vand racoritoare, bere fara alcool, covrigei si inghetata se bucura de cozi care devin din ce in ce mai lungi. Faptul ca au ramas fara racoritoare il pun tot pe seama lipsei de experienta dar ma gandesc ca puteau estima mai bine mai ales la produse care nu se altereaza usor.

Ne gasim locurile si incepem sa ne exersam vocile alaturi de zecile de mii de suporteri prezenti. Arena are o acustica deosebita iar momentul imnului national e absolut impresionant! In sfarsit avem un stadion adevarat care, plin de sustinatori ai Nationalei o poate purta catre victorie.  Cei prezenti la meci, cu mici exceptii, par a fi suporteri de tip nou, metamorfozati peste noapte datorita noilor conditii extrem de civilizate in care se desfasoara spectacolul. Chiar si injuraturile par a fi de domeniul trecutului iar tribuna e deodata un amestec firesc de barbati, femei si copii. Teama ca stadionul nu e un loc pentru copii mei e de domeniul trecutului.

 

 

 

Parca pentru a contrazice cele de mai sus, in spatele nostru se instaleaza un mic grup de "suporteri" de tip "vechi", pusi pe harta, in continua lupta cu stewardul care incearca sa ii indemne sa se comporte civilizat. Lumea insa ii izoleaza rapid intr-un ocean de indiferenta. Unul dintre ei, "profund impresionat" de ceremonia decernarii medaliilor celor patru mari jucatori romani  cu peste 100 de selectii in echipa nationala - Loti Boloni, Gica Popescu, Gica Hagi si Dorinel Munteanu -  tine sa ii aminteasca lui Dorinel episodul Danemarca. Asta pentru a sublinia celebra atitudine pozitiva romaneasca...

 

 

 

Inca de la antrenament ni se dezvaluie punctul nevralgic - covorul de iarba insuficient fixat. Brazdele sar intr-o veselie iar jucatorii alearga cu grija pentru ca riscul accidentarilor e foarte mare. In timpul meciului devine evident ca terenul de joc nu e pregatit pentru un meci adevarat. Se pare ca din nou ne ingrijim mai bine de spectacol decat de lucrurile esentiale...

 

 

Meciul in sine ne dezvaluie o echipa a Romaniei disciplinata tactic, bine strunita de un antrenor care stie sa determine jucatorii sa dea mai mult decat ne asteptam. Corul suporterilor e grandios iar "Romania, Romania, ole, ole" pare sa le dea aripi alor nostri.

 

 

Accidentarea lui Costin Lazar, mintea limpede de la mijloc, schimba jocul radical iar repriza a doua ne gaseste mai mult in aparare.Tragerile de timp din final ale echipei noastre sunt penalizate prompt de un public exigent care isi doreste mai degraba sa riscam mai mult in atac si sa pierdem glorios decat sa ne aparam rusinos. Nostalgici, vrem mai mult, ca pe vremurile Generatiei de Aur, ramane insa sa vedem daca avem jucatorii care sa poata invinge echipe mari...La final, jucatorii, indemnati  de capitanul Rat, saluta publicul iar acesta se imparte (romaneste) in unii care fluiera si altii care apauda. 

 

 

Iesim de pe stadion pentru a descoperi ca autobuzele speciale stationeaza inexplicabil, strazile sunt blocate iar metroul circula doar pana la 24:00. Oare cat de greu sa fie sa prelungesti orarul de functionare a mijloacelor de transport in comun suficient de mult incat sa poata prelua multimea spre casa. Ii multumim primarului pentru ca suntem mai sanatosi dupa o plimbare nocturna de 5 km pana la Timpuri Noi si ajungem in sfarsit acasa la o ora jumatate dupa incheierea meciului.

 

 

• Tag-uri