• Share

Incepe Festivalul International de Film Independent ANONIMUL 2015

Incepe Festivalul International de Film Independent ANONIMUL 2015

 

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului de film Anonimul (17-23 august) începe astăzi, iar dacă ar fi să-i găsim un alt nume, atunci acesta ar fi festivalul vacanței. Pentru că, într-adevăr, nimic mai incitant decât un line-up cinematografic internațional într-un cadru natural atât de special cum este Delta Dunării - Sfântu Gheorghe. Gala de deschidere va avea pe afiș thriller-ul romantic SF The Lobster, în regia lui Yorgos Lanthimos în care joacă inclusiv Colin Farrell, Lea Seydoux și Rachel Weisz (Premiul Juriului la Cannes 2015).

 

lumea e a mea

 

În festival există două competiții de scurtmetraj - românesc și străin, – care vor prilejui inclusiv întâlnirea cu unii dintre regizori dar și cu cele mai recente producții ale genului. Premiile se vor acorda în urma votului publicului.

 

Competiția de lungmetraj reunește filme din întreaga Europă, iar printre acestea se află și filmul de debut în lungmetraj al regizorului român Nicolae Constantin Tănase, Lumea e a mea – o puternică și, în același timp, delicată incursiune în lumea fragilă și mai deloc explorată cinematografic (la noi) a adolescentelor.

 

Într-un oraș de la malul mării, Larisa (16 ani) și prietenele ei se maturizează într-un mod neașteptat, camera surprinzând toate nuanțele, inclusiv deziluziile, dar și cruzimea acestei lumi. Filmul a obținut mențiunea specială a secțiunii competiționale East of the West, din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, 2015.

 

Filmele din competiția de lungmetrag au fost selctate de către Ludmila Cvikov, iar trofeul ANONIMUL se va acorda tot pe baza publicului. În închiderea festivalului va fi proiectat Mr. Holmes, r. Bill Condon - care să încearcă să dea o nouă perspectivă poveștii celebrului detectiv.

Distribuie