Coma

Coma

Cand si unde

Descriere eveniment

Una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România, Coma s-a înființat la începutul anului 2000, din foști membri ai trupelor Daft Allison și Ska Burger.

În 2001 apare primul album „Somn”, susținut de câteva piese ce au electrizat publicul („Nu vreau fetițio casă”, „În Mine În Șoaptă”, „Stai”, „Bruce Lee vs Vandam”), iar în 2002 trupa este nominalizată la Best Alterantive Band la Gala Premiilor Industriei Muzicale Românești.
Al doillea album al trupei apare în noiembrie 2006, fiind un produs 100% independent, iar împreună cu videoclipul piesei „Coboară-mă-n rai” regizat de Marian Crișan, ocupă locul 2 în Topul celor mai bune albume alternative ale anului pe site-ul Metalhead.

De-a lungul anilor, Coma susține zeci de concerte în toată țara, prezenți la festivaluri precum Electric Castle, B’Estfest, Peninsula, Coke Live, Stufstock, Roșia Montană, Studentfest Timișoara, Artmania, Festivalul Snowboard Bâlea Lac, Mountain Bike la Poiana Brașov, MotoRock la Ploiești.

Trupa îi reunește în 2015 pe Cătălin Chelemen (voce), Răzvan Albu (tobe), Dan Costea (voce, chitară), Sorin Petrescu (chitară bass), Răzvan Rădulescu (DJ Hefe - scratch-uri, efecte, keys) și Matei Tibacu-Blendea (chitară).

GuerriLIVE: http://y2u.be/Xecqw5g20mw
Semn: http://y2u.be/wDt0pzhw4GM
În Mine În Șoaptă: http://youtu.be/HPDbBmdYHaA
Document: http://y2u.be/bEq91qWdAqI

Site: http://www.coma.ro/

Opening act: Breathelast.

Breathlast este o formație de metal cu diverse influențe, din Constanța - București, fondată în 2010, cu rădăcinile multor altor proiecte locale la bază. Trecută prin câteva schimbări de componență, formația rezistă și își promovează muzica prin multe concerte la început, ajungând să evolueze de la an la an încât să aleagă posibilitățile de afișare „pe viu”, trecând de la concerte de club, la festivaluri naționale și la câteva ieșiri din țară. Dorința trupei de a cânta și de a se reinventa mereu i-a purtat de la primele acorduri inspirate de nevoia de a nu folosi o rețetă anume și de a baza sound-ul trupei pe trăirea naturală a membrilor formației, până la abordarea în română a unor nuanțe diferite, față de ce erau obișnuți să livreze.

Materialul „Maluri” ia astfel naștere, sub tutela Universal Music România, marcând un nou episod în evoluția Breathelast. Momentan, trupa pregătește primul lor material de cursă lungă ce urmează să fie înregistrat la Studio148. Materialul este anunțat pentru finalul anului 2017. Breathelast pregătește, în paralel cu albumul full-length (engleză și română), un material integral în limba română, din care deja au pregătit spre lansare single-ul „Monstrul”, cu ajutorul pe sunet/video din partea celor de la Blue Cat Studio / Real Sound Studio.

Acces: 30 lei, în avans / 40 lei, la intrare, în seara evenimentului.
Bilete disponibile în pre-sale prin iaBilet.ro, aici: https://www.iabilet.ro/site/event/28591/