MAMUCA MARe este prima conferință din cadrul Programului Expozițional ARCUB 2017, susținută de Erwin Kessler.
Primul eveniment din seria de conferințe #CePunemÎnRamă? din cadrul Programului Expozițional ARCUB va avea loc în data de 16 februarie, începând cu ora 18.00, în Sala Coloanelor de la ARCUB.
Conferința MAMUCA MARe: Expoziția ca prolegomene la un muzeu, susținută de istoricul de artă Erwin Kessler, va fi axată în jurul evenimentului MAMUCA (Mai-mult-ca-abstractul), o expoziție-eveniment, derulată pe parcursul unei singure nopți, 30 septembrie-1 octombrie 2016, la MARe /Muzeul de Artă Recentă din București, în cadrul NAG/Noaptea Albă a Galeriilor. Expoziția a fost acompaniată de un catalog omonim, editat de MARe și Editura Vellant.
MARe va fi deschis publicului în toamna anului 2017. Dar cu ocazia NAG 2016 a fost realizată o avanpremieră, prin MAMUCA, care a reunit operele (din colecția MARe) a 25 de artiști contemporani români din diverse generații, de la Ion Țuculescu la Maxim Liulca. Prin intermediul unor lucrări datând de la începutul anilor 1960 până în 2016, MAMUCA problematiza instabilitatea conceptuală a artei românești din a doua jumătate a secolului 20 și începutul secolului 21, reliefînd versatilitatea și agenda ascunsă (dar fertilă, specifică locului și circumstanțelor istorice) a unei pleiade de artiști diferiți.
Conferința MAMUCA MARe va prezenta tocmai reperele conceptuale și metodologice din fundalul expoziției, mecanismul organizațional și social care a condus la apariția atât a propunerii de montare a unei expoziții în subsolul unui muzeu în construcție, cât și la producerea volumului MAMUCA, el însuși o apariție editorială aparte, incomodă, provocatoare.
Conferința va fi acompaniată de prezentarea unor date de trafic al informațiilor pe rețelele sociale, de un scurt documentar making-of MAMUCA, de o serie de fotografii din timpul evenimentelor și de volumul omonim.
După ce, în 2016, ARCUB s-a poziționat ca unul dintre cele mai importante spații expoziționale de artă contemporană și recentă din Capitală dar și din țară, prin cele opt expoziții majore organizate, seria de expoziții continuă și anul acesta, prin Programul Expozițional ARCUB 2017, sub îndrumarea lui Alex Radu.
Noutatea de anul acesta o reprezintă seria de conferințe #CePunemÎnRamă?. Într-o perioadă de democratizare a creativității, inclusiv în medii antreprenoriale, civile ori corporative, sub umbrela inovației, a start-up-ului sau a programelor de dezvoltare personală de tip dimineți creative, scrieri creative sau business și creativitate, nuanțele de fond ale conceptelor de creativitate și creație de artă ar putea fi confundate. Programul de conferințe lunare #CePunemÎnRamă? funcționează ca un mediu de analiză și schimb de idei al cărui scop este conștientizarea diferitelor fațete, pragmatice și estetice, ale comportamentelor creative contemporane. #CePunemÎnRamă se adresează atât celor activi în instituțiile culturale, în industria creativă și în scena de artă, de la artiști independenți la colecționari, cât și tuturor celor care doresc să conștientizeze rolul creativității în societate.
Cu un caracter interdisciplinar, #CePunemÎnRamă va aborda probleme de antropologie culturală, de discernământ estetic și de responsabilitate, prezentând exemple integrate din artă, design, arhitectură, cercetare, care pot conduce audiența la o privire lucidă în sensul creației și creativității.