Echipa proiectului Geta Brătescu – Apariții, care va reprezenta România la Bienala de la Veneția în 2017, organizează la București primul eveniment din seria de întâlniri și discuții publice cu scopul de a familiariza publicul cu opera artistei Geta Brătescu și conceptul curatorial al expoziției, dar și de a iniția programul de formare și pregătire a potențialilor custozi ai expoziției.
La eveniment vor participa Attila Kim - comisarul Pavilionului României - și echipa proiectului, iar Magda Radu, curatoarea expoziției, va discuta despre conceptul expoziției Apariții în contextul activității artistice a Getei Brătescu.
Întâlnirea este concepută totodată pentru a oferi ocazia tinerilor profesioniști care activează în domeniul artei să se familiarizeze cu contextul Bienalei de Artă de la Veneția și să afle mai multe informații despre programul de custozi ai expoziției. După prezentare, cei interesați să participe în program sunt invitați la o discuție cu echipa proiectului.
Despre proiect
Participarea Getei Brătescu la Bienala de la Veneția aduce împreună lucrări din toate etapele de lucru ale artistei – multe dintre ele arătate în premieră –, demonstrând dezinvoltura cu care ea utilizează o multitudine de medii artistice. Expoziția Apariții este concepută prin prisma unor nuclee tematice, incluzând și cea mai recentă etapă a demersului ei artistic, într-o încercare de a oferi o oglindire a spațiului atelierului, înțeles ca spațiu fizic, dar și ca entitate meta-artistică. Atelierul fizic și cel mental se împletesc într-o alcătuire complexă, la fel și textele literare cu conceptualizarea lor vizuală, mitologiile feminine cu auto-prospecția, memoria personală cu memoria culturală și imaginația. „Amintirea este apariție; epifanie, ca și arta”, spune Geta Brătescu.
Expoziția se va desfășura în Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică și va fi deschisă publicului între 13 mai și 26 noiembrie 2017.
Deschiderea expoziției Geta Brătescu – Apariții pentru presă și profesioniști va avea loc la Veneția între 10 și 12 mai 2017. Vernisajul expoziției la Pavilionul României va avea loc joi, 11 mai, la ora 17:15, în prezența comisarului, a echipei proiectului și a reprezentanților instituțiilor organizatoare.