Primăria Capitalei, prin creart, te invită la cea de-a doua ediție HeyDay Music Festival! Cel mai mare festival internațional de trupe tribute din România va avea loc în perioada 9 – 11 iunie 2017, în Parcul Izvor.
HeyDay Music Festival aduce împreună unele dintre cele mai cunoscute “tribute acts”. Bob Marley, Rolling Stones, Pink Floyd, Bon Jovi, Green Day, Beatles, Red Hot Chili Peppers, Pink, Bruce Springsteen, Nirvana, Madonna, AC/DC, Metallica, ABBA, Iron Maiden sunt numele tributate la cea de-a doua ediție a festivalului.
Cu 17 trupe consacrate din Marea Britanie, Italia și România, dar și cu o scenă dedicată tinerelor talente, Hey Day se anunță a fi un altfel de eveniment pentru toți iubitorii de muzică.
Biletele se găsesc în rețeaua eventim.ro, la casa de bilete creart (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), iar în cele trei zile de festival pot fi cumpărate și de la cele două case special amenajate (Zona Metrou Izvor și zona Splaiul Independenței / Bd. B.P. Hașdeu).