Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează, în parteneriat cu SOS Satele Copiilor România, expoziția de brazi reinterpretați de Crăciun, intitulată „Povestea bradului reCrea(r)t”, în perioada 7 – 23 decembrie 2016, la Galeria din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7.
Evenimentul își propune redescoperirea și reinterpretarea valorilor tradiționale românești cu ocazia sărbătorilor de iarnă, prin intermediul unuia dintre cele mai îndrăgite obiceiuri - împodobirea bradului de Crăciun. Astfel, opt designeri din România au fost invitați să transpună decorațiunile specifice Crăciunului într-o manieră distinctă, aducând elemente din propriile creații în accesorii care să împodobească bradul de Crăciun. Liliana Țuroiu, Alexandra Calafeteanu, Daiana Melinte, Dalia Poleac, Florentina Giol, Ileana Petrache, Laura Olaru - în colaborare cu Dana Ștefănescu și Vika Tonu vor prezenta o viziune proprie asupra folclorului românesc prin expunerea unor brăduți inediți, colorați cu ajutorul unui design și a unor materiale diferite, care aduc în centrul atenției elementele autentice românești.
Am vrut ca bradul să îmi reprezinte stilul - geometric și minimalist, iar ca element tradițional m-am gândit să includ ceva mai discret, și anume lâna. Astfel, pe o piramidă din fier, în interiorul căreia sunt sudate alte triunghiuri, voi agăța fire de gută, cu câte două sau trei ghemotoace din lână. Rezultatul va fi un brad simplu, geometric, conturat, în contrast cu „globurile” plutitoare albe și moi. - Vika Tonu
Expoziția „Povestea bradului reCrea(r)t” are scopul de a ajuta copiii defavorizați în preajma sărbătorilor de iarnă, suma integrală obținută din vânzarea exponatelor urmând a fi donată către organizația neguvernamentală și non-profit - SOS Satele Copiilor România.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 7 decembrie, ora 18:30, în Galeria creart din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, unde veți fi întâmpinați și cu felicitări, cărți de povești sau decorațiuni realizate de către copii.
Expoziția poate fi vizitată până pe 23 decembrie, între orele 10:00 – 18:00, iar intrarea este liberă.