The Fresh - Subcarpati, Oddisee, Oliver St. Louis, Deeproots

The Fresh - Subcarpati, Oddisee, Oliver St. Louis, Deeproots

Cand si unde

Descriere eveniment

Ne intalnim la Arenele Romane pentru a da frau liber dansului ca exprimare a libertatii pe care o insufla Subcarpati din nastere. Proiect cultural demarat de Bean, Subcarpati transforma seara de 8 aprilie intr-un spectacol electro-folcloric impresionant. Alaturi de ei, urca pe scena artistul de hip-hop nou cu origini americano-sudaneze Oddisee & Good Company - Beneath The Surface Tour feat. Olivier St. Louis aka partenerul sau de turneu venit dintr-o zona multicultural-urbana fascinanta.

SUBCARPATI

 http://subcarpati.com/

https://www.facebook.com/subcarpati/

 Subcarpati este un manifest cultural contemporan. Subcarpati este un proiect muzical demarat in 2010 de catre MC Bean (Alexe Marius Andrei), care combina elemente din muzica electronica si hip-hop cu influente din folclorul romanesc.

 Subcarpati e un mix exploziv intre muzici traditionale romanesti si beat-urile zilei de azi. O combinatie eclectica prin care ne reoxigenam cu folclor romanesc, instrumente traditionale si ritmuri de trip-hop, dubstep, rap sau dancehall.

 Trupa a fost descrisa in cotidianul britanic The Guardian drept un mix exploziv intre vechi si nou. E o combinatie eclectica ce aduce impreuna melancolia specifica pieselor folk romanesti si cantecelor de unitate, instrumente traditionale si ritmuri de trip-hop, dubstep, hip-hop si dancehall.

 ODDISEE

 http://oddisee.co/

http://instagram.com/oddisee

https://www.facebook.com/pg/oddiseemusic

Cu origini sudaneze si americane, Amir Mohamed creste in Washington DC, iar verile le petrece in Khartoum, invatand araba si inotand in apele Nilului. Influentat de hip-hop-ul newyorkez, dar si de muzica tatalui sau din zona Oud, Go-Go si gospel, Amir incepe ca MC si producator in studio-ul legendarului Garry Shider din Parliament Funkadelic.

Mostenind spiritul antreprenorial de la tatal sau, Amir incepe sa castige bani din muzica pentru reclame, dar colaboreaza si cu The Roots, produce pentru Freeway, Jazzy Jeff, Little Brother, De La Soul & Nikki Jean, fiind MC in productiile de la Flying Lotus, Hudson Mohawke si Kev Brown. Cel mai important moment este insa lansarea grupului Diamond District alaturi de prietenii lui din Washington X.O. si yU.

Celebru pentru spiritul independent, Oddisee lucreaza intens la demontarea mitului de artist clasic, ocupandu-se singur de tot, de la productie si organizare de turnee la fotografie, marketing si promovare pentru el, dar si pentru alti artisti. Lucreaza ca artist si consultant la Mello Music Group, un label emergent ce profita de revolutia digitala pentru a construi de la zero un business de succes cu forte proprii.

 OLIVER ST. LOUIS

 http://www.olivierstlouis.net/

https://www.instagram.com/olivierstlouis/

https://www.facebook.com/ROADTOSAINTLOUIS

https://www.youtube.com/channel/UCWopSCFt9_slsc77SfG8MYQ

https://soundcloud.com/jakarta-records/olivier-st-louis-aint-cool

Provenind dintr-o familie camerunezo-haitiana, Olivier s-a nascut in Washington DC, dar si-a petrecut mare parte din copilarie intr-o zona rurala din Marea Britanie. Timpul petrecut la internatul britanic i-a dezvoltat interesul pentru alte culturi. La 15 ani, colectia sa de CD-uri si casete include muzica din diverse zone, de la hip hop si RnB la Garage si rock britanic.

Ramas in UK sa-si termine studiile in biostiinta la Oxford, realizeaza ca inima ii apartine muzicii si, dupa absolvire, devine om de stiinta ziua si artist noaptea. In 2006 lanseaza primul album,“kilowatt”, ce aseaza artistul ‘Olivier Daysoul’ pe harta electro-hip-hop-ului underground, aducandu-i din ce in ce mai multe cereri ca vocal si enorm de multa atentie la nivel international pentru compozitiile sale.

Asadar, in 2010, devine artist full-time si pleaca in turneu alaturi de Hudson Mohawke, Oddisee, C2C Dj’s, dar usor-usor descopera si dragostea pentru blues, rock si funk.  Un nou capitol de deschide cu sesiuni nocturne de chitara si noul alter-ego, Olivier ‘St. Louis’, cu care isi produce singur muzica. Dupa turnee de succes cu Laura Mvula, Olivier planuieste o plecare alaturi de AnnenMayKantereit si noua lansare discografica “Ever since the fall EP”, la Jakarta Records in februarie 2017.

LINE-UP: 

Subcarpati

Oddisee

Oliver St. Louis

Deeproots

BILETE:

40 de lei

Disponibile pe http://thefresh.ro/, cu printare acasa, si la magazinul H2O