Descriere eveniment
La institutul schimbarii – avanpremiera
Paul Dunca
Duminica, 17 aprilie/ ora 19.30, CNDB, Sala Stere Popescu
La Institutul Schimbarii de Paul Dunca (dupa The Institute of Change) are ca baza investigarea, documentarea si arhivarea unor povesti personale, din realitatea locala, cu preponderenta vizand comunitatea transgender romaneasca. Lucrarea se axeaza pe problematica asumarii corpului / sexualitatii / identitatii de gen si a confruntarii dintre naratiunea intima a corpului si perceptia publica, prezentand o comunitate absolut invizibila la ora actuala pe plan local.
Coregrafie: Paul Dunca
De/cu: Madalina Branduse, Carmen Cotofana, Renate Dinu, Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Maria Mora, Ada Musat & Vava Ștefanescu
Muzica live: Chlorys & Monica Ivanov
Artist asociat: Mihaela Michailov
Paul Dunca – un activist al corpului queer – s-a nascut in Bucuresti, unde continua sa traiasca si sa munceasca. Dupa ce a absolvit Universitatea Nationala de Teatru si Film „I.L. Caragiale”, a incercat sa nu spuna niciodata „NU”. Acesta este si motivul pentru care munca sa are un caracter eclectic si include o expresie cat mai diversa: de la chelnerie, la propria emisiune pe MTV, de la arta comunitara si go-go, la reprezentarea Romaniei ca performer la Bienala de Arta de la Venetia, de la articole in reviste glossy si roluri in filme locale, la spectacole prezentate la Centrul National al Dansului Bucuresti si pe scena din Judson Church, New York.