BurgerFest 2016

BurgerFest 2016

Cand si unde

Descriere eveniment

După ce anul trecut am stabilit că burgerul este mult mai mult decât un produs fast food și l-am degustat în varianta home-made, cu ingrediente de calitate și rețete surprinzătoare, anul acesta reluăm aventura căutării celui mai bun burger, într-o ediție BURGERFEST mai mare și mai gustoasă.

 

De la variantele clasice până la variantele gourmet, cu dulceață de ceapă, mozzarela, avocado sau creveți, BURGERFEST va aduna într-un singur loc delicioșii burgeri, oferiți de restaurante, van-uri, truck-uri și containere din întreaga țară.

 

Astfel, cea de-a doua ediție BURGERFEST va avea loc între 13 și 15 mai, în București, la Verde Stop, zona Barbu Văcărescu (locație conexă fostului spațiu de evenimente Zone Arena), iar biletele se vor putea cumpăra prin Rețelele Eventim.ro și IaBilet.ro.

 

BURGERFEST 2016 va însemna peste 50 de sortimente de burgeri, gătiți de cele 17 restaurante participante, multe ore de relaxare la iarbă verde, dar și șase concerte, cu cei mai îndrăgiți artiști ai momentului.

 

BURGERFEST își propune să dezvolte cele trei aspecte începute anul trecut:

 

În primul rând, să aducă în fața publicului cele mai gustoase și aspectuoase preparate culinare ale genului, pregătite de bucătari talentați din localuri care au acest produs în meniu în mod obișnuit.

 

Acest lucru înseamnă că, în fiecare zi de BURGERFEST, publicul va putea alege din oferta de burgeri a celor 17 restaurante participante, toate intr-un singur loc.

 

În al doilea rând, BURGERFEST va desemna din nou CEL MAI BUN BURGER, în cadrul unei competiții unde sunt invitate toate restaurantele din festival. Juriul competiției va fi format din persoare relevante din domeniul culinar, ale căror realizări îi recomandă ca buni judecători pentru asemenea preparate.

 

Nu în ultimul rând, BURGERFEST readuce o experiență diferită pentru un weekend în București: trei zile petrecute într-o zonă cu verdeață, cu multă muzică bună, concerte, cu delicatese culinare și experiențe gastronomice, cu jocuri și concursuri, toate într-o locație deosebită.

 

Competiția CEL MAI BUN BURGER se va desfășura și la nivelul amatorilor, bucătari ocazionali, oameni care au convingerea ca gătesc bine și cred că pot oferi un preparat gustos si inspirat.

 

Pentru această categorie, juriul va fi format din reprezentanți ai localurilor prezente în competiția dedicată profesioniștilor.

 

 

Pe scena BURGERFEST vor urca ROA (Rise Of Artificial), Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks, Jurjak, Basska și Temple Invisible.

 

În plus, pe tot parcursul festivalului, muzica de ambianță va fi asigurată de trei dintre cei mai în vogă DJ ai momentului: NotSoCommonDJ, The Basstard și Bully.

 

Aventura burgerilor continuă și în 2016, cu cea de-a doua ediție BURGERFEST, ce va va avea loc între 13 și 15 mai, în București, la Verde Stop, zona Barbu Văcărescu (locație conexă fostului spațiu de evenimente Zone Arena). Biletele se pot cumpăra din Rețelele Eventim.ro și IaBilet.ro.

 

Programul concertelor, pe zile, este următorul:

 

13 mai:

Temple Invisible

The Mono Jacks

 

14 mai:

Jurjak

Les Elephants Bizarres

 

15 mai:

Basska

ROA