Festivalul Ambasadelor este un eveniment fără precedent în peisajul cultural românesc. Festivalul este realizat printr-o serie de evenimente și expoziții care promoveaza cultura și arta diferitelor țări cu misiuni diplomatice în România. Festivalul a devenit un punct de reper pentru comunitatea diplomatică din țară, urmarind deschiderea și promovarea activității ambasadelor către publicul larg din România.
ÎN JURUL LUMII PRINTR-UN SINGUR ORAȘ
Timp de 7 zile vor avea loc, în 3 locații diferite din București, mai multe serii de evenimente și momente artistice, care vor transforma capitala într-o destinație a multiculturalismului, a diversității, artei contemporane, dansului, muzicii, artizanalului, filmului și teatrului.
De-a lungul celor 7 zile, mai mult de 50 de organizații culturale și artistice vor avea posibilitatea de a prezenta programe tematice la nivel internațional, cu o varietate de la tradițional la modern, de la clasic la experimental, de la artizanal la cultură urbană și dezbateri pe teme de importanță globală. Este un proiect interdisciplinar, care vizează următoarele zone artistice: arte vizuale (pictură, grafică, sculptură, fotografie, film), muzică, dans, modă, design de produs, arhitectură, teatru, cultură urbană și tradițională (artizanat, specialități culinare). Festivalul va funcționa ca un ansamblu expozițional, cu activități artistice și de divertisment, cuprinzând o panoramă a culturii internaționale, care va fructifica relațiile diplomatice străine cu publicul românesc.
Vizitatorii vor călători în jurul lumii din propriul oraș, iar Bucureștiul va deveni un azimut al turismului cultural, contribuind la revigorarea economiei culturale locale.