Orchestra Titanic

Orchestra Titanic

Cand si unde

Descriere eveniment

MOTTO: Iluzia este unul dintre cele mai puternice motivații ale omului – îi dă putere să meargă mai departe.

O nouă producție de top a Teatrului În Culise, Orchestra Titanic este, exact așa cum îi spune și autorul Hristo Boytchev, o comedie despre speranta. Un spectacol complet, unde teatrul se îmbină cu tehnologia, proiecțiile de video mapping adăugând un plus de prospețime montării.

Scriitorul de origine bulgară este unul dintre cei mai apreciați dramaturgi contemporani, piesele acestuia fiind montate pe scenele din întreaga lume (în peste 40 de țări din cele cinci continente). Pe plan internațional, din distribuția spectacolului a făcut parte și actorul scoțian John Hannah, pe care l-ați văzut în „Patru nunți și o înmormântare”, „Spartacus” sau „Mumia”.

 

Orchestra Titanic este un spectacol despre vis și speranță.

Povestea: Atunci când Titanicul se scufunda, iar pasagerii se îmbulzeau frenetic în bărcile de salvare, orchestra de pe vas interpreta un ultim cântec: „Mai aproape de Dumnezeu”. Acest moment istoric îl inspiră pe Boytchev, care transformă povestea trupei într-o metaforă pentru viața și existența umană, spunând că încă de când te naști ești ocupat să mori. Iar ca să supraviețuiești acestei pedepse trebuie să găsești modalitatea prin care să uiți de realitatea dură, să-ți păstrezi calmul și să mergi mai departe...

Orchestra Titanic spune povestea a patru cerșetori care reușesc să pună în aplicare cel mai mare truc al tuturor timpurilor. După o viață trăită pe un peron, așteptând un tren al schimbării care nu mai vine și înecându-și durerile în alcool, vagabonzii descoperă un mare secret care le curmă toate suferințele.

 

30 lei