Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție organizează Love is in the Art, festivalul care sărbătorește infinitele expresii pe care dragostea le ia în toate formele artei, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016, propunând noi atracții pentru toți iubitorii de frumos din Capitală!
Cea de-a doua ediție a evenimentului va aduce în cele 11 spații de cultură și timp liber piese de teatru, spectacole de dans contemporan, expoziții foto, proiecții de film și concerte.
Vineri, 30 septembrie, amatorii de muzică live vor putea urmări concertul special de lansare a noului single al trupei Omul cu Șobolani – „Oglinzi”, în B52 The Club, de la ora 22:00, reprezentația celor de la Spectrum, o formulă muzicală interesantă de fusion, cu influențe predominante de rock progresiv, dar și un touch de jazz și pop la Green Hours, de la ora 22:30 și show-ul „Joia păcătoșilor”, susținut de Alina Manole & Raul Kusak, de la ora 19:00, la Sala Teatrelli. Oferta culturală pentru ziua de vineri a evenimentului este completată de două proiecții de film, „Profesorul de vioară” și „Statele unite ale iubirii”, desfășurate la UnTeatru, de la ora 21:00, respectiv J’ai Bistrot, de la ora 19:00 și de un spectacol remarcabil de dans contemporan - Momo Sanno, „Human Constellations”, desfășurat la The Art of Living Gallery, începând cu ora 20:00.
Seria concertelor Love is in the Art continuă sâmbătă, 1 octombrie, cu recitalul Grimus de la Clubul Țăranului, de la ora 21:00, și cu o demonstrație de virtuozitate instrumentală susținută de Maxim Belciug & Gabriel Bălașa Duo la Green Hours, începând cu ora 22:30. Alte două piese de teatru sunt programate sâmbătă, în cadrul festivalului: „Interesul poartă fesul”, în regia Rodicăi Popescu Bitănescu, la Teatrelli, de la ora 19:00 și „ Voyeur”, de Gardner McKay, la Teatrul de Artă, de la ora 21:15. Versatilul dansator și coregraf Momo Sanno aduce la The Art of Living Gallery un performance inedit sub titulatura „Sounds, Silence, Beauty”, începând cu ora 20:00. Cei mai mici dintre spectatori sunt așteptați de la ora 17:30, la Opera Comică pentru Copii, la „Salonul de balet”, un spectacol-atelier de dans, iar cinefilii pot urmări pelicula „Nori peste Sils Maria”, de la ora 19:00, la J’ai Bistrot.
Ultima zi a festivalului este la fel de complexă, având în program trei piese de teatru - „Hotel California”, regia Gelu Colceag, la Teatrelli, de la ora 19:00, „Dur”, regia Vlad Massaci, la Teatrul de Comedie, de la 19:30 și „Un bărbat și mai multe femei”, regia Bogdan Hușanu, la Teatrul de Artă, de la 20:15, două concerte - Toulouse Lautrec, de la ora 21:00, la Clubul Țăranului și Javra, de la 20:00, la Green Hours, două proiecții de film - „Minuni”, regia Alice Rohrwacher, de la 19:00 și „Despre oameni și oi”, regia Grimur Hakonarson, de la 21:15, la J’ai Bistrot, un spectacol de dans contemporan - „Conversații frumoase”, Momo Sanno, ora 20:00, la The Art of Living Gallery și un spectacol de improvizație – „Comedy.Show”, de la ora 19:00, La Scena.
Nici pasionații de artă fotografică nu vor fi neglijați, ei putând admira, pe toată perioada festivalului, imaginile surprinse de artistul Momo Sanno în călătoriile întreprinse în jurul lumii. Colecția, intitulată „Moments of Life”, va fi accesibilă în fiecare zi, între orele 12:00 și 21:00, la The Art of Living Gallery.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.