Intre 16 si 20 iunie, Teatrul Masca va invita la cea de-a 6-a editie a Festivalului International de Statui Vivante, care va avea loc in trei spatii diferite: Casa Cesianu (16 iunie), Parcul Crangasi (17-18 iunie) si Parcul Al. I. Cuza.
„Ediţia din acest an a Festivalului va fi o manifestare puternică şi care, suntem siguri, va avea un imens impact. Bucureştiul se număra printre puţinele capitale din lume în care statuia vivantă are un astfel de eveniment. De altfel, prin acest eveniment international, Teatrul Masca sprijină Proiectul Bucureşti 2021, Capitală Europeană a Culturii.
Având în vedere faptul că ne aflăm în anul Brâncuşi, este firesc ca ediţia din acest an să-l omagieze pe marele sculptor pe care îl vom aduce în atenţia publicului prin două statui vivante: prima reprezentându-l în atelierul din Paris şi a doua, prin „Rugăciune”, una dintre celebrele sale opere.
Festivalul va reuni peste 40 de statui vivante prezentate în premiera de Teatrul Masca şi 20 de invitaţi străini din Olanda, SUA, Israel, Macedonia, Germania, Marea Britanie, Portugalia şi Rusia. Serile de festival vor fi încheiate prin spectacole ale Teatrului Masca realizate în tehnica statuii si a tablourilor vivante – „Zidul” şi „Arca lui Lenin”.
Festivalul Internațional de Statui Vivante susține București 2021 – oraș candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii. www.bucuresti2021.ro.
Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.