Targul Bucurestilor 2016

Targul Bucurestilor 2016

Cand si unde

Descriere eveniment

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează Târgul Bucureștilor, în perioada 30 septembrie – 02 octombrie 2016, în Piața Constituției.

 

Evenimentul, aflat anul acesta la prima ediție, se va desfășura în Piața Constituției, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016, și își dorește să devină o tradiţie în Capitală, precum și o sărbătoare a recoltei, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor românești autentice, încurajând, totodată, turismul cultural în București.

Agenda sărbătorii cuprinde un târg de meșteșugari, producători din toată țara, două zone dedicate gastronomiei autohtone și un bogat program artistic cu nume celebre ale folclorului românesc!


Târgul Bucureștilor va fi deschis vineri între orele 16:00 – 22:00, sâmbătă între orele 8:30 – 22:00 și duminică între orele 8:30 – 21:00. În cele trei zile de eveniment, vizitatorii vor putea alege din cele aproximativ 100 de standuri amplasate în Piața Constituției, încărcate cu produse și obiecte tradiţionale, printre care: ceramică, sculpturi în lemn și os, țesături, covoare, împletituri din fibre vegetale, articole din piele, instrumente muzicale, icoane, ii, costume, păpuși, măști, dar și preparate culinare diverse: miere, dulcețuri, siropuri, prăjituri de casă, cozonaci, turtă dulce, covrigei, brânzeturi, pâine de casă, plăcinte, scovergi, baclava, kurtos colacs sau fructe și legume de sezon.


Programul artistic se desfășoară vineri și sâmbătă între orele 17:00 – 22:00, iar duminică între orele 16:00 – 21:00. Bucureștenii sunt invitați să urmărească spectacole de muzică și dansuri autentice românești, specifice fiecărei zone a țării. Astfel, pe scena din Piața Constituției vor urca renumiți artiști români și ansambluri de muzică populară, care îmbracă portul național cu mândrie. Gelu Voicu, Nicoleta Voica, Matilda Pascal Cojocărița, Mioara Velicu, Margareta Clipa, Cornelia și Lupu Rednic, Nicolae și Tudor Furdui Iancu, Veta Biriș, Maria Ciobanu, Gheorghe Turda, Dinu Iancu Sălăjanu, Laura Lavric, Ștefania Rareș, Ansamblul folcloric „Timișul”, Ansamblul folcloric „Țara Vrancei”, Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” și Orchestra Națională „Valahia” condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă sunt doar câteva nume sonore care alcătuiesc programul artistic pe 30 septembrie, 1 și 2 octombrie.

Intrarea la toate activitățile din cadrul Târgului Bucureștilor este gratuită.