Lazy Monday - James, Public Service Broadcasting

Lazy Monday - James, Public Service Broadcasting

Cand si unde

Descriere eveniment

UPDATE 4: Omelette cântă în deschiderea britanicilor de la James și Public Service Broadcasting în cadrul Lazy Monday, luni, pe 11 iulie, la Teatrul de Vară din Herăstrău. “Unul dintre proiectele alea care răsar peste noapte, fără să remarci, și dupa două sau trei săptămâni îți acaparează urechile sau playlist-ul personal” (Cultartes), cei de la Omelette își încep recitalul la ora 19.15, urmați de Public Service Broadcasting. Porțile Teatrului de Vară din Herăstrău se deschid la ora 18.30.

Omelette este o trupă de synth-pop/ synth-punk cu influențe din anii 80 și cu accente electronice personale moderne. Formați în 2015, Omelette aduc prin muzica lor o energie specială, cu vibrații puternice și chef de dans, însoțite de video proiecții în timpul show-urilor live. Membrii trupei sunt Dez (voce și compoziție), Alin Zăbrăuţeanu (compoziție și sound production), Vali Chincişan (artist vizual). Trupa a lansat patru videoclipuri: With a Rose with a Fire, Hello, Be Kind For Real și Kissing – ultimul a intrat rapid pe radiourile și televiziunile naționale

Omelette este al doilea proiect muzical al lui Dez și Alin. Cu primul, Jazzadezz, au lansat două albume: Inimani Mal (2008) și Panta Rhei (2010). Vali Chincişan este VJi încă din 2004 și a câștigat premiul pentru “Cel Mai Bun Film Românesc” la Animest în 2009.

 

UPDATE 3:Jack Savoretti, confirmat inițial în line-up-ul evenimentului Lazy Monday, își anunță fanii români ca nu va putea participa la întâlnirea promisă. Dar promite că va încerca să viziteze România cât de curând, într-un mesaj adresat celor care-i iubesc muzica pe pagina sa oficială de Facebook.

Cei care și-au achizionat bilete la evenimentul Lazy Monday în mod special pentru Jack Savoretti (după 26 mai) și doresc returnarea contravalorii biletelor achiziționate online prin Eventbook.ro sunt rugaţi să solicite acest lucru printr-un e-mail către office[at]eventbook[dot]ro în care este menţionat numărul comenzii. Pentru biletele achiziţionate prin card bancar sau transfer bancar, returnarea banilor se va face automat în contul din care au fost fost achitate, iar pentru biletele achiziţionate prin curier, vă rugăm să trimiteţi un cod IBAN, banca şi numele complet al titularului de cont. Clienţii care au achiziţionat bilete de la librăriile partenere din Bucureşti îşi pot recupera banii odată cu prezentarea biletelor, în intervalul 29.06 – 11.07.2016. Cererile de recuperare a contravalorii biletelor vor fi rezolvate în termen de 72 ore de la primirea solicitării, dar nu mai tarziu de luni, 11 iulie inclusiv.

 

 

Mit sau realitate, ziua de luni ne dă tuturor bătăi de cap. Cum ar fi dacă n-ați mai aștepta să treceți repede de ziua de luni, ci s-o petreceți cum se cuvine, ca pe o zi de vară, cu chef, muzici și voie bună?

 

Lazy Monday vă dă ocazia să vă întoarceți luni dimineață la serviciu cu gândul liniștitor că seara vă veți întoarce la petrecere, un fel de zi de duminică prelungită, la care visăm toți. Iată că Lazy Monday a inventat cea mai bună zi de luni a anului.

 

Trei concerte într-o singură seară!

 

Capul de afiș al evenimentului este James, una dintre cele mai bune formații britanice, veterană în peisajul rock-ului independent, apreciată de critica de specialitate și cu un succes constant și însemnat la public. Cu o istorie de mai bine de 30 de ani, cu 14 albume de studio și peste 25 milioane de albume vândute în lume, James, încă din 1986 a produs un număr important de single-uri devenite instantaneu hit-uri, Sit Down, Come Home, She’s A Star sau Born of Frustration.

 

Euforic și contemplativ, abraziv și cald, deopotrivă, cel mai recent album, Girl At The End Of The World, a fost lansat in 18 martie 2016 și în opinia trupei este și cel mai bun. Albumul este produs de Max Dingel (The Killers, Muse, White Lies) și lucrat alături de legendarul muzician Brian Eno.

 

“Esența trupei James o constituie concertele live”, declară basistul trupei, Jim Gleenie. Actor și dansator, vocalistul Tim Booth face din concertele James experiențe electrizante, de notorietate fiind comunicarea permanentă, vie și hipnotizantă cu publicul.

 

UPDATE 1: Direct de pe coloana sonoră a serialului “Grey’s Anatomy”, un nou nume vine să se adauge britanicilor de la James pe afișul Lazy Monday: Jack Savoretti. Pe 11 iulie, la Teatrul de Vară din Herăstrău.

 

Tot britanic, dar cu origini italiene, Jack Savoretti a crescut în Londra. A vrut să devină fotbalist înainte de a se îndrăgosti fără drept de apel de Simon & Garfunkel, după ce-a văzut "The Graduate". A vrut să devină actor, dar presiunea momentului 9/11 l-a catapultat din însorita Californie la Geneva. S-a mulțumit atunci să devină următorul Bob Dylan, așa cum îl numește critica de specialitate, combinând poezia, prima sa pasiune, compoziția și muzica, pentru a fura inimile femeilor de pe toate continentele.

A împărțit scena cu legendarul Bruce Springsteen și frumoasa Siena Miller. Muzica sa, tulburătoare, cvasi-cinematografică, l-a propulsat pe micul ecran șî în lista obsesiilor Vanity Fair (“Una dintre cele 25 de obsesii ale noastre”). Piesele sale apar pe soundtrackul popularelor seriale “Grey’s Anatomy” (Songs from Different Times), “Vampires Diaries” (Hate&Love) sau “One Tree Hill” (Between The Minds), aducându-i recunoașterea internațională. Industria muzicală e unanim de acord că este un artist în creștere, care merită urmărit: “Neșlefuit, sentimental … vocea adevărului” (The Daily Telegraph); “Un suflet de poet și o voce care sfărâmă inimi” (Q Magazine). Cu patru albume de studio la activ, “Between the Minds” (2007), “Harder Than Easy” (2009), “Before the Storm” (2012) și “Written in Scars” (2015), precum și un turneu internațional de promovare a ultimului disc în plină desfășurare, Savoretti este permanent într-un top al momentului. În 2012, "Soldiers Eyes" de pe “Between the Minds” ajunge No. 1 în US Amazon Download Chart. Un an mai târziu, discul “Before the Storm”, ce include excelentul “Breaking The Rules”, ia prima poziție în Indie Album Charts. Cântă la Royal Albert Hall, face sold-out peste sold-out la concertele din UK și devine un obișnuit al celor mai mari festivaluri, precum Glastonbury sau T in The Park. Apare în videoclipul Queenie Eye al lui Paul Mc Cartney alături de Johnny Depp, Kate Moss și Sean Penn. Pe scurt, e de neoprit. Cu o singură excepție: pe 11 iulie, la Lazy Monday, pentru două ore de muzică excelentă.

Veteranii de la James nu mai au nevoie de nicio prezentare. Au o istorie de mai bine de 30 de ani, cu 14 albume de studio și peste 25 milioane de albume vândute în întreaga lume. Hituri precum Sit Down, Laid, Come Home, She’s A Star sau Getting Away With It (All Messed Up) au inundat ani la rând topurile radiourilor alternative și difuzoarele petrecerilor pe plajă din Vama Veche.

 

UPDATE 2: Duo-ul britanic Public Service Broadcasting este cel de-al treilea și ultimul cap de afiș al Lazy Monday, alături de James și Jack Savoretti. Un eveniment desprins de pe altă planetă, măcar pentru că se întâmplă într-o zi de... luni, recomandat de Magic FM! Pe 11 iulie, la Teatrul de Vară din Herăstrău. 

 

Lansată în Regatul Unit, naveta spațială Public Service Broadcasting călătorește prin trecut pentru a crea sound-ul viitorului și aterizează frecvent pe scenele celor mai mari festivaluri europene, de la Glastonbury la Bestival, SXSW și Green Man. Tot mai des pe lista favoriților BBC la “Best of The Year” în materie de albume, J. Willgoose, Esq. și Wrigglesworth fac muzică intrumentală, combinând influențe alternative, art rock, indie rock, electronica, dance-punk și krautrock într-un fel aparte, ce reușește să respingă „tehnicile convenționale pentru a crea un concept muzical ce le aparține integral.” (Mancunion.com).

Willgoose, chitaristul și creatorul grupului, inițial singurul membru, își lansează primul EP în 2009. Bateristul Wrigglesworth i se alătură ulterior, și trei ani mai târziu au deja două E.P.-uri lansate și două premii BBC Radio 6 Music Rebel Playlist, câștigate pentru single-urile "ROYGBIV" și “Spitfire”. Albumul de debut “INFORM – EDUCATE – ENTERTAIN” (2013), intră în topurile UK Album pe locul 21. Discul face valuri printre critici, este propulsat de BBC 6 Music DJS & STAFF pe lista celor mai bune albume al anului și inclus în multe liste “Best of The Year”. “Realmente original, inovator și uimitor!” (Artrocker); “Amestecă vocile trecutului cu muzica prezentului, cu un efect uluitor” (The Independent). Cel de-al doilea și cel mai nou album, “The Race for Space”, lansat la începutul lui 2015, este inspirat de primii pași pe lună ai lui Neil Armstrong și de lansarea misiunii Apollo 1. Albumul a ajuns pe locul #11 în topul albumelor din Marea Britanie, a petrecut încă 5 săptămâni în Top 40, și a vândut deja peste 70 000 copii. Willgoose și Wrigglesworth și-au descopert subit vocația de globe- trotteri și-au întins turnee din Australia și Noua Zeelandă până-n America de Nord și Europa, inclusiv 2 turnee sold-out în patria-mamă. Au cântat alături de și în deschiderea unor nume de serie A precum Rolling Stones, Arcade Fire, Manic Street Preachers, Kaiser Chiefs și The Strokes.

Cei doi jonglează cu multiple instrumente (chitară, banjo, corzi și o seamă de instrumente muzicale electronice în cazul lui Willgoose, percuție, pian și sintetizatoare la Wrigglesworth). În aparițiile live, sunt însoțiți de basistul JF Abraham și VJ-ul Mr. B, iar show-urile cinemascopice rulează pe fundalul video oferit de arhivele Institutului Britanic de Film. Sample-urile din filme informative prăfuite și materialele de propagandă sunt mixate cu o doză consistentă de sarcasm spre a "preda lecțiile trecutului prin muzica viitorului".