BISERICA "SFINTII VOIEVOZI" OTETARI

Biserica Oțetari, situată în centrul orașului (pe strada Oțetari, nr. 4, sector 2) în perimetrul Batiștei – Vasile Lascăr, foarte aproape de Piața Rosetti, Teatrul Național, Biserica Armenească și Colegiul Național „Spiru Haret”, este un loc discret, dar plin de viață duhovnicească, al geografiei ortodoxiei bucureștene. Scăderea numărului enoriașilor proprii este suplinită prin îndreptarea credincioșilor din alte colțuri ale orașului către un locaș cald și pașnic, comoară ascunsă de istorie și artă, în care rugăciunea hrănește și luminează sufletele. Omul devine mai liber, iar comunitatea își reface țesuturile afectate de înstrăinare. Pentru credincioșii de la „Oțetari”, Biserica este Acasă. Confruntată nu rareori cu dificultăți materiale, Biserica noastră nu a încetat niciodată să nutrească darurile sufletești. Și poate că, dincolo de oricare alt dar cu care „Oțetarii” au fost binecuvântați, cel mai de preț este religiozitatea nobilă, reținută dar plină de forță, a creștinilor care frecventează Biserica.

Biserica Oțetari are trei Sfinte Hramuri:

• Sfinții Voievozi sau Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, prăznuit la 8 noiembrie (hramul primei biserici);
• Sfântul Nicolae, prăznuit la 6 decembrie (hram adăugat la refacerea Bisericii, din zid, la 1757);
• Sfântul Mare Mucenic Haralambie, prăznuit la 10 februarie.

Istoric

Pe actualul loc al Bisericii Oțetari s-a aflat, inițial, un zăvoi de oțetari, pe malul fostei gârle Bucureștioaia, afluent al Dâmboviței, care își avea vadul pe actuala stradă Galați (date despre această apă găsim în „Istoria fondării orașului București” de Dimitrie Papazoglu). În anii 1680-1681 a fost construită, în zilele lui Șerban Vodă Cantacuzino, o bisericuță din lemn, despre care găsim referiri în „Istoria Bucureștilor” de Ionescu-Gion și în „Din vechiul București între anii 1789-1791” de Gheorghe Florescu. Tot din lemn s-a refăcut, în anii 1691-1692, pe vremea Domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), martir al creștinătății, o a doua biserică, iar după răzmeriță a fost ridicată, în iulie 1757, sub domnia lui Constantin - Vodă Mavrocordat, a treia Biserică, de data aceasta din zidărie, așa precum aflăm dintr-un act al Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, din 1786. Din pisania veche, scrisă cu litere chirilice săpate în piatră, care se păstrează în pridvorul bisericii, aflăm că aceasta s-a zidit și înfrumusețat cu ajutorul lui Mărgărit Staroste, al lui Nicolae Cernavodeanu, al Jupânului Nicolae Cupețul și al altor creștini, „ca să le fie lor veșnica pomenire”. La 25 august 1794, un ctitor pe nume Radu Nicule a dăruit Bisericii un clopot. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica Oțetari, așa cum avea să rămână întipărită în memoria bucureștenilor, a fost locul de îngropăciune al membrilor marii familii negustorești Hagi Tudorache, de la care se păstrează și astăzi, în pridvorul bisericii, două morminte cu pietre funerare, datate 1825 și 1845.

Biserica, așa cum o vedem astăzi, a fost restaurată între anii 1860 și 1866, pe timpul Mitropolitului Nifon Primat al României (1850-1875), cu ajutorul familiilor Hagii Tudorache, N. Zamfirescu și Romanescu. Mitropolitul Nifon s-a născut la București, în mahalaua Oțetarilor (pe ulița Teilor, actuala stradă Vasile Lascăr), în anul 1789, ca fiu al blănarului Rusailă, originar din orașul Castoria – Macedonia și venit în București, împreună cu soția sa, Aposta, cu ajutorul arhimandritului Iason, care îl întâlnise pe Rusailă la Salonic, în timpul unui pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Arhimandritul Iason locuia, împreună cu nepotul său, călugărul Sofronie, în curtea Bisericii Oțetari. Aici, la Biserica Oțetari, va fi botezat viitorul Mitropolit și va lua primele lecții de învățătură bisericească, de citire, scriere și cântare psaltică, de la călugărul Sofronie. Chipul Mitropolitului Nifon este pictat în pronaosul Bisericii Oțetari.

Cu prilejul restaurării din 1860-1866, Gheorghe Tattarescu (1820-1894), unul dintre cei mai importanți pictori români, a executat întreaga pictură murală în ulei, precum și iconostasul. Biserica a fost restaurată din nou, în anul 1906. Între anii 1964 și 1984, sub oblăduirea Preotului Paroh Gheorghe Dimulescu, Biserica a fost refăcută și acoperită cu tablă.

O amplă restaurare a picturii murale a pictorului Gheorghe Tattarescu a fost efectuată recent, între anii 2004 și 2006, în ciuda dificultăților financiare, prin strădania Părintelui Paroh Mircea Gorețchi, care slujește la Biserica Oțetari din anul 1986, a credincioșilor pe care îi păstorește și cu ajutorul profesional al restauratorilor și a metodelor moderne folosite, remedierea gravelor exfolieri și curățarea stratului de praf și fum. Construcția a fost consolidată, brâul din zid reparat printr-un procedeu modern de înghețare a infiltrațiilor de apă, vechiul clopot fisurat a fost înlocuit, vechile strane restaurate; credincioșii s-au bucurat de apariția unei centrale termice în biserică, de repararea instalației electrice și de montarea unei instalații de amplificare, ce împrăștie vestea cea bună a Mântuirii și în afara Bisericii. Părintele Paroh Mircea Gorețchi slujește împreună cu fiul său, Diaconul Bogdan Gorețchi.