BISERICA "TOTI SFINTII" A MANASTIRII ANTIM

Mănăstirea Antim din municipiul București, ctitorită de marele ierarh Antim Ivireanul, a fost ridicată în perioada anilor 1713 – 1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus.

Inițial, mănăstirea avea forma unei cetăți, cu biserica în centru; pe laturile care descriu perimetrul unui pătrat erau chiliile, iar în fiecare colț era câte un turnuleț.

Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniță, case egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh.

Biserica este singura ridicată în sec al XVIII-lea cu planul în formă treflată; ferestrele sunt mari, cu ancadramente sculptate în piatră; rozete mari și bogate, pridvorul este deschis cu portal monumental, capitelurile și piedestalurile coloanelor sunt frumos ornamentate cu motive florale. Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt 30 metri lungime și 10 metri lățime, naosul cu două ferestre la fiecare absidă amintind de structura vechilor biserici sârbești .

La restaurarea din 1863 s-au adăugat amvonul și cafasul, executate din lemn de stejar, de către Carol Storck, și având același model sculptural cu stranele.

Deasupra ușii de la intrare, sub pisanie, se află decorația sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinței și smereniei, încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. Aceeași formă de melc a avut-o și prima cheie a ușii bisericii, fierăria broaștei aflându-se din 1855 în Muzeul Național.

Sculptată de Sfântul Antim însuși, ușa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depășind în frumusețe toate realizările artistice de același gen din vremea sa, capătă strălucirea unei taine duhovnicești: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare” credința și smerenia.

Tradiția menționează că toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul; pictate de el sunt și cele două icoane: icoana Tuturor Sfinților și Icoana celor patru sfinți (Alexie, Nicolae, Antim și Agata). Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic.

În prezent, ansamblul mănăstiresc, monument istoric valoros, găzduiește, în afara mănăstirii propriu-zise, o parte a administrației patriarhale, precum și biblioteca Sfântului Sinod.

Mănăstirea Antim este reședință a episcopilor vicari patriarhali.

(Sursa: Wikipedia)