Republicii, Centru, Brasov
Blue Train este singurul bar 100% Jazz & Blues din Brasov, inaugurat in 29 septembrie 2006. Fanii blues-ului din Brasov, dar si cei aflati in trecere prin oras, pot savura la un pahar de whiskey sau de rom invechit acorduri de altadata, cantate de legende ale muzicii.
Muzica blues este muzica derivata din cântecele de lucru (work songs) şi gospel ale populaţiei afro-americane. Aparut la sfârşitul secolului 19, a avut o influenţă majoră asupra muzicii de azi, mai întâi în Statele Unite ale Americii şi apoi în restul lumii.
Anii ’30, ai prohibitiei si aparitiei cluburilor ilegale au consacrat bluesul in marile orase americane (Detroit, Chicago, New York). În anii 1940, blues-ul importat de lumea jazz-ului cunoaşte o importantă evoluţie. Apar adevaratele staruri blues: Elmore James, Muddy Waters, T-Bone Walker, B.B. King influentand chitariştii care vor duce la aparitia rock and roll-ului (Bo Diddley, Chuck Berry).
La mică distanţă de aceştia se află chitariştii care au debutat în anii şaizeci, dedicaţi muzicii rock; chiar şi în cazul acestora, punctul de reper a fost tot muzica blues, a cărei versiune mai ritmată şi mai agresivă ca sonoritate a primit numele de blues rock. De aici apar rock-ul psihedelic şi, mai apoi, cel progresiv. Modul de blues nu a fost părăsită de lumea muzicii rock nici până astăzi, fiind un excelent instrument de improvizaţie atât pentru chitaristul de jazz, cât şi pentru cel de rock. Dintre chitariştii de rock care au explorat sonorităţile blues, trebuie amintiţi: Eric Clapton, Jimi Hendrix, Angus Young.