Strada Gina Patrichi (fosta Orlando), Calea Victoriei, 1, Bucuresti
Construită în perioada interbelică, această casă serveşte astăzi drept sediu al Romanian-American Foundation şi păstrează esența reşedinţelor din acea vreme, în spaţiile sale generoase, dedicate interacţiunii sociale. La început, saloanele casei aduceau laolaltă oameni cu minţi inovative, cu înclinaţii artistice sau caracter întreprinzător. Acum, Romanian-American Foundation îşi deschide porţile oamenilor competenţi, ingenioşi şi cu spirit antreprenorial care au nevoie de sprijinul unui partener statornic pentru a-şi realiza viziunea. Astfel, activităţile fundaţiei oferă continuitate destinaţiei originale, din punctul de vedere al importanţei casei pentru comunitate, creând un mediu propice interacţiunii civice şi sociale.