Adresa

Bulevardul Carol I, 2, Sinaia

Contact

Informatii generale

WI-FI
Parcare
Plata cu cardul
Aer conditionat

Alte informatii

  • Accepta grupuri
  • Organizeaza evenimente

Descriere loc

Amplasat în partea nordică a parcului "Dimitrie Ghica", "Casino"-ul din Sinaia reprezintă şi astăzi unul dintre edificiile – simbol ale staţiunii. Impunătoarea clădire a fost construită în timp record, de numai un an (1912-1913), pe locul unde se afla cândva vila Ghica, prima vilă a staţiunii, înălţată de prinţul Dimitrie Ghica. Casino-ul din Sinaia l-a avut ca principal acţionar pe baronul de Marçay, totodată acţionar la cazinoul din Monte Carlo, tocmai de aceea s-a speculat că această clădire ar fi copia fidelă a edificiului francez. În realitate însă, există doar câteva elemente de arhitectură interioară care ar putea confirma asemănarea dintre cele două cazinouri.

Inaugurarea Casino-ului în 1913 constituind un eveniment important, autorităţile vremii au cerut concursul lui Alexandru Davilla, personalitate marcantă în domeniu, să prezinte, pe marea scenă, un spectacol de înaltă ţinută, la care au asistat familia regală şi Titu Maiorescu, pe atunci prim ministru al ţării. Memorabila seară a continuat cu un concert sensibil susţinut de George Enescu şi s-a încheiat cu focuri de artificii.

Distribuie