Libraria Cartea de Nisip

A fost odată ca niciodată…

O perioadă… Când viata din Cetate era plină cu de toate: 14 cafenele, 11 baruri, 17 hanuri. Jocuri de noroc, de cărţi. Chiolhanuri. Averi risipite, împărţite, drămuite. Prinţi perdanţi, turci învăţaţi. Jurnale, politică, parale. Liste de bucate şi jocuri de societate. Pe vremea aceea demnitarii bogaţi obişnuiau să ţină petreceri numai pentru a fi înconjurati de intelectuali otomani, oameni de spirit, carturari. Asa se face ca hanul reunea sub firma sa, dupa caz, pe “Cei sapte electori”, “Cele trei coroane”, “Trei husari” si chiar pe “Tarul Rusesc”.

Pe atunci vremea se scurgea pe îndelete prin cadranul solar, iar Piata Unirii era loc de întâlnire si de bună vedere. Zeci de personaje cu apucaturi boeme, obligatoriu în contexte mondene, se adunau să joace sah sau table, să teasă povesti de dragoste sau să urzească comploturi. Cafeneaua era mai bine cotată dacă în vecinatate functionau sumedenie de peruchieri si frizeri la dispozitia clientilor preocupati să tină pasul cu moda vremelnică. Stilul specific vienez era respectat cu atâta strictete încât Timisoara a fost numita cu naturalete “Mica Viena”.

În piata si pe stradutele Cetatii era rost de târguială si tocmeală. Pretutindeni trufandale, sarsanale si taclale. Tăranii si negustorii dădeau repede marfa si se grabeau prin localurile din împrejurime. La cafele, narghilele si manele. De multe ori mergeau si o tarie sau un vin bun de pivnită. Pe atunci “Mânzul” si “Cerbul” erau musai “de aur”, “Cocosul Albastru” sau “Boul Rosu”.

Scurta si îngusta stradă 9 Mai//Takarékpénztár Utca le-a văzut pe toate. Pe rând. Tramvaiul cu cai, iluminatul electric, vestita librărie muzicală a fratilor Moravetz. Vremea a trecut. Si povestea a continuat. Astazi, pe strada 9 Mai, se adună cartile si povestile. Si oamenii în jurul lor. La prima locatie Librarium – “Cartea de nisip”.