Şcoala de Înot, 4, Sibiu
Muzeul de Vânătoare poartă numele uneia dintre personalităţile importante ale oraşului Sibiu la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea: colonelului August von Spiess, vânător al Casei Regale a României în timpul regelui Ferdinand I.
Deschis în anul 1966, muzeul a fost primul cu acest profil la nivel naţional, fiind găzduit în reşedinţa Von Spiess, donată de fiicele colonelului în acest scop.
Colecţia cuprinde un număr de aproximativ 1600 piese.
În spatele clădirii se află o curte amenajată în scopul relaxării în aer liber şi pentru desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică a elevilor, cu atât mai mult cu cât găzduieşte un câine, peşti şi o broscuţă ţestoasă.