Taietura Turcului, Grigorescu, Cluj-Napoca
Planul tematic al Parcului a fost elaborat în anul 1929 de profesorul Romulus Vuia, pornind de la necesitatea de a se realiza un muzeu etnografic complex, în care expunerea pavilionară şi cea în aer liber să se completeze reciproc. Muzeul era conceput şi ca o unitate economică în care gospodăriile urmau să fie locuite, efectiv, de către familii reprezentative pentru zonele de provenienţă.
în 1956, Teodor Onişor şi Valer Butură au restructurat planul tematic al parcului, stabilind patru sectoare tematice, adoptându-se totodată denumirea de Secţie în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
I. Instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti.
II. Tipuri zonale de gospodării şi monumente de arhitectură populară.
III. Sectorul etnobotanic (plante tradiţionale, construcţii agricole din hotar).
IV. Sectorul etnozoologic (creşterea animalelor, construcţii pastorale din hotarul satelor).
Odată cu această restructurare s-au stabilit criteriile ştiinţifice, pe baza cărora urmau să fie transferate construcţiile în Parcul Etnografic, precum şi zonarea etnografică a Transilvaniei.