Biserica "Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul"

Istoria lăcaşului începe cu o bisericuţă din lemn, cu hramul Sf. Parascheva sau Sf. Vineri (atestată într-un document din 21 decembrie 1610), mutată însă în Târgul Nou, după dorinţa lui Nestor Ureche (Iliescu:65). În acelaşi loc, voievodul Miron Barnovschi reîncepea în 1626 o alta, din piatră. La actul ctitoririi se asociase şi mama domnitorului, călugărită sub numele Elisafta(Dascălu: 70). Barnovschi nu reuşea să o vadă terminată, finalizarea ei, de la ferestre până la cupolă, revenindu-i lui Vasile Lupu (Bogdan: 216). Sfinţirea avea loc la 9 noiembrie 1634 şi nu pe 4 noiembrie cum credea N.A.Bogdan ori pe 9 noiembrie 1635, după cum spusese Iorga (Iliescu: 65). Iar toată strădania lui Vasile Lupu era pusă de unii pe seama unor posibile remuşcări: insistenţele lui la Inalta Poartă contribuiseră la decapitarea lui Barnovschi în 1633 (Iliescu:64). Clopotul era dăruit chiar de ctitor, în 1628, fiind lucrat la Liov (Căldăraru: 80). În documente, biserica este asociată cu breasla cioclilor din Târgul de Sus(Iliescu: 66). De asemenea, ea devenea în 1803, la cererea lui Veniamin Costache, metoh al Episcopiei Huşilor(Iliescu: 69). Atrage atenţia prin faptul că a fost concepută drept lăcaş de cult şi, totodată, ca loc fortificat(Balş: 124), speculându-se faptul că edificiile religioase nu erau atinse de interdicţia impusă de turci cu privire la refacerea clădirilor cu destinaţie militară(Iliescu: 65). A fost restaurată în 1854, 1875 şi 1913(Iliescu: 69), alte reparaţii efectuându-se în 1942 şi 1965(Erhan: 154).