Statul in buza marii a devenit o practica aproape religioasa pe litoralul romanesc. Ne trezim cu noaptea-n cap, mergem sa vedem rasaritul si, numai bine, prindem si loc in fata, langa mare. Nu stim daca lenea este motivul principal, dar Orasul Meu a gasit alte cinci motive pentru care oameni de toate felurile practica acest ritual cu regularitate:
1. Aerosolii. Fie ca ai probleme cu sistemul respirator, fie ca e o simpla raceala, nu-i tratament mai bun ca o zi petrecuta-n in primul rand de umbrelute, sa prinzi aerosolu’ mai ceva ca pokemonu’. Medicii spun ca se poate practica in orice anotimp, de preferinta dimineata devreme, pe la 06:30, la o plimbare in pas vioi, cam jumatate de ora. Noi spunem sa te odihnesti bine dupa seara din Fratelli, c-aerosoli mai prinzi si maine, la toamna sau in iarna.
2. Apa sarata venita-n valuri iti schimba moodul. Cel putin asta au descoperit oamenii de stiinta. Exista chiar si-un nou tip de emotie care ne-ncearca, senzatia de pierdere in vazduh sau sense of awe, cum ar spune americanul. Daca nu ne crezi pe cuvant, poti sa verifici, dar e exact starea pe care o ai cand te dai cu kite-ul si apoi te relaxezi la Exit Bar Kite Zone sau Aka Kiteboarding.
3. „E fierbinte, frige, frige”, vorba cantecului. Nisipul, desigur. Asa ca-ti iei baldachin sau sezlong cat mai aproape de apa, la Tapo. Pedichiura consoartei este in siguranta, dar ce te faci daca-s valuri mari si-i uda frumusete de geanta? Mergi cateva randuri mai in spate, doar aleile or fi ele facute cu un scop. Unde mai pui ca o impresionezi cu atitudinea ta grijulie.
4. Parca si view-ul e altfel de aici. Siluete fel si fel si trupusoare care mai de care ies din mare precum zeii/zeitele din Olimp. O limonada cu menta de la Breeze si te vezi stand aici toata vara. Nici de razele dogoritoare ale soarelui nu-ti faci griji, doar umbrela din stuf iti tine umbra.
5. Pubelele amenajate pe plaja ii indeparteaza pe cei cu mirosul fin mai ceva decat Autanul tantarii. Ajungi langa mare, zaresti o punga plutitoare, mai o sticla adusa de apa si-un ambalaj fix ca ala de ti-ai terminat gustarica mai devreme.
Concluzia? Se pare ca nu pubelele sunt problema.