Bertolucci revine, dupa un deceniu de absenta, cu o drama claustrofoba: Io e te

 

Eu si tu / Io e te, primul film semnat de Bernardo Bertolucci după o absență de aproape zece ani, rămâne din punct de vedere al stilului pe aceeași linie cu ultimul său film, The Dreamers, lansat în 2003, o dramă claustrofobă de cameră, condimentată cu un subtil indiciu de incest.

 

Jacopo Olmo Antinori reușește un debut impresionant, jucându-l pe Lorenzo, un adolescent precoce, introvertit și oarecum excentric de 14 ani care locuiește cu mama sa, face vizite la psihoterapeut, se distrează sâcâind vânzatorii din petshop-uri și se arată mult mai interesat de observarea coloniilor de furnici decât de socializarea cu persoanele de aceeași vârstă cu el.

 

Tăcut și dificil, cu o situație familială vag disfuncțională, Lorenzo decide să își mimeze plecarea într-o excursie la ski, doar ca să se furișeze înapoi în subsolul blocului în care locuiește pentru a-și petrece o săptămână în solitudine. Această bulă a izolării, în care Lorenzo pare să se simtă confortabil și împăcat cu el, este spartă odată cu apariția Oliviei, interpretată de Tea Falco, sora sa vitregă de 25 de ani care se luptă cu adicția de heroină.

 

 

 

 

Având un caracter la fel de dificil ca și fratele ei, Olivia ignoră doleanțele acestuia de a fi lăsat singur și îl forțează prin șantaj să îi tolereze prezența în micul spațiu. Aflându-se în situația de a-și împărți spațiul intim unul cu celălalt, cei doi vor dezvolta o strânsă legătură, însă nu una de rudenie, sau de prietenie, ci una în care amândoi se simt exilați și totuși împreună împotriva lumii.

 

Deși filmul atinge probleme delicate, cum ar fi cea a dependenței de droguri, a încrederii, sau a izolării adolescentine, Io e te nu este nici întunecat, nici apăsător, reușind chiar să păstreze o atmosferă domoală și senină. Premisa centrală a filmului, cea a personajelor înstrăinate de lumea exterioară și plasate într-un cadru închis, în care ajung să se se cunoască mai bine pe sine, ne aduce aminte de filmele anterioare a lui Bertolucci, în special de The Dreamers și Last Tango in Paris, însă comparându-l cu acestea nu putem să nu îl considerăm puțin neîndestulător și lipsit de substanță.

 

Totuși, asta nu înseamnă că Io e te nu are un farmec aparte, datorat atât cadrelor pline de fluiditate, cât și interpretărilor expresive ale celor doi actori. De asemenea, un aport substanțial în construirea atmosferei degajate îl are și soundtrack-ul, care include melodii ale celor de la Muse, Arcade Fire, The Cure și David Bowie.

 

În concluzie, Eu si tu este un film care tratează cu sensibilitate acceptarea expunerii în fața altuia, care are ca rezultat dărâmarea zidului construit între sinele aflat în proces de maturizare și lumea exterioară apartent neînțelegătoare și ostilă.

 

Click pe foto pentru marire

• Tag-uri