Pentru ca energia si cheful de viata nu-ti dau pace, Orasul Meu ti-a pregatit 5 lucruri de facut de luni pana vineri, sa nu te plangi de lipsa de activitate:
Luni
Daca inca n-ai scapat de "Ma ucide ea/imi vrea inima" e musai sa fii astazi la Beraria H, la Acoustic Garden. Mihail va fi aici sa-ti intipareasca bine in minte si ultimul sau single, "Simt ca ne-am indepartat" pana ce-i demonstrezi ca stii cel putin refrenul. Ia-ti gasca ca la 19:30 incepe, iar oamenii astepta prezenta cat mai mare. In plus, intrarea e libera.
Marti
Niste Baieti iti amintesc slagarele anilor '80 pe ritmuri punk rock. Da, adica galagios si puternic. Printre ele se numara „Sa te gandesti din cand in cand la mine”, „Cele mai frumoase flori”, „Vitezomanul Gica”, „Lasa-mi toamna pomii verzi” sau „Sus in deal”. Tot la Beraria H, tot acces gratuit. De la 20:00, iar rezervare poti face la numarul 0725 345 345.
Miercuri
La Arcub, Frilensar si Teatrul Luni ti-i aduce pe Loredana Cosovanu, Alina Mindru, Ovidiu Cosovanu, Claudia Chiras, Tiberiu Enache, Daniel Chirila si Dumitru Georgescu in piesa Malaies in Calcaies, in coregrafia lui Beatrice Volbea. Iti potolesti dorul de copilarie, joaca si poveste, cu umor si voie buna, traditii si obiceiuri. Asigura-te ca ti-ai luat bilet la ora 20:00, de pe bilete.ro - 35 Lei.
Joi
Azi iti rasfeti papilele, de la inaltime. Vii in miez de zi, la 12:00, in fata Ateneului Roman, in Piata George Enescu. La 50 de metri altitudine se desfasoara Bucharest in the Sky, un spectacol culinar care vine la pachet cu cele mai frumoase peisaje din Bucuresti. Include patru concepte: Dinner in the sky, Breakfast in the sky, Bucurestiul Interbelic si Winetaste in the sky.
Toate detaliile le gasesti aici.
Vineri
Vii la cel mai lung Slide Urban din lume, City Wave. Slide-ul se intinde pe 330 de metri, de-a lungul a trei culoare, pe Calea 13 Septembrie, langa Casa Poporului.
Ai trei intervale orare cand poti folosi colacul primit: 09:30 - 12:39, 13:00 - 16:00 si 16:30 - 20:30. Pretul unui bilet e 35 Lei si ti-l poti cumpara de pe www.iabilet.ro sau www.citywave.ro.