"Sa fie vara", ne va spune "Domnu' Smiley" miercuri, 14 martie, la Hard Rock Cafe. El ne promite un spectacol live cu cele mai cunoscute, dar si cele mai sensibile piese ale lui, exact ca pentru luna martie.
La toate show-urile marca Smiley nu exista mese in fata scenei, asadar ai liber la dans. De la ora 21:30.
Biletele costa intre 79 si 139 lei si pot fi cumparate de aici.
Mircea Baniciu, tot la Hard Rock Cafe
Schimbam artistul, dar nu schimbam localul, pentru ca Hard Rock Cafe s-a pus serios pe treaba saptamana asta. Daca miercuri il avem pe Smiley, joi, 15 martie, vine randul lui Mircea Baniciu sa ne cante. Si nu vine singur, ci cu trupa sa care presteaza extraordinar de bine live.
Baniciu are la activ 4 albume solo, 6 albume cu Phoenix si 5 albume cu Pasarea Colibri, asa ca o sa ascultam muuulte cantece care ne-au bucurat copilaria, adolescenta, tineretea si asa mai departe.
Biletele costa intre 60 si 80 de lei si pot fi achizitionate de aici.
Nikos Vertis, dar la Sala Palatului
Doamnelor, domnisoarelor, putina atentie pentru ca Nikos Vertis, despre care toata lumea spune ca e superstarul muzicii grecesti, are un anunt pentru voi: revine in Romania, tot la Sala Palatului, tot cu melodii despre dragoste, pasiune si alte asemenea sentimente.
Cand? Pe 16 martie, de la ora 20:00. Cat dureaza? Trei ore, doar o data pe an vine Nikos la Bucuresti.
Mai sunt bilete doar la categoria I, care costa 250 lei, dar noi zicem ca merita sa va faceti un cadou grecesc primavara asta.
Ele pot fi cumparate de aici.
Daca preferi un concert mai "tare", nicio problema, avem si asta. B.U.G. Mafia, caci despre ei e vorba, vin pe 17 martie la Arenele Romane.
Vremea se anunta asa si asa, dar stai linistit, concertul are loc intr-un cort incalzit.
Biletele costa intre 75 si 115 lei si pot fi cumparate de aici. Daca vrei sa cumperi offline, poti da o fuga pe la Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.