• Share

Evenimentele mari ale lunii aprilie infloresc Bucurestiul

Evenimentele mari ale lunii aprilie infloresc Bucurestiul

 

Numele lunii aprilie, denumita popular Prier, vine din latina de la aperio (a deschide) si semnifica deschiderea mugurilor plantelor. Noi ne-am gandit sa facem o lista cu evenimentele care infloresc Bucurestiul si pentru care merita sa pui bani deoparte de la inceputul lunii aprilie. Uite care sunt cele mai efervescente recomandari pe care le avem pentru aceasta luna!

 

 

evenimente mari aprilie recomandari

 

 

International Pillow Fight Day - Bucharest 2015 (4 aprilie)

 

Inspirata din bataia cu perne organizata in Hong Kong, International Pillow Fight Day a luat amploare mondiala, iar in Romania a ajuns deja la a 5-a editie in 2015. Aceasta va avea loc pe 4 aprilie, in Piata Universitatii, fiind un motiv excelent pentru oameni sa-si activeze spiritul ludic latent. Bataia cu perne va incepe in jurul orei 16:00 in capitala, avand loc simultan in aproximativ 50 de orase din lume.

 

 

Jazz In Church Festival 2015 (16 - 19 aprilie)

 

Biserica Luterana din Bucuresti devine in perioada 16-19 aprilie gazda celei de-a treia editii a festivalului Jazz In Church Festival. In acest an, aria festivalului va depasi granitele capitalei, fiind organizate concerte si in Sfantul Gheorge. Pretul unui bilet variaza intre 80 RON si 250 RON pentru capitala si 45-55 RON pentru Sfantu Gheorghe. Pentru programul complet al festivalului si alte detalii lamuritoare, da click aici.

 

 

Rock Legends (17 aprilie)

 

Trupele consacrate ale rock-ului romanesc vor fi prezente la Sala Polivalenta, pe 17 aprilie, in cadrul evenimentului Rock Legends. Vom avea parte de recitaluri din partea formatiilor Pasarea Colibri, Celelalte Cuvinte, Directia 5, Kempes si Krypton. Pretul distractiei pentru aceasta seara variaza intre 50 si 150 RON, in functie de categoria aleasa.

 

 

Runfest 2015 (19 aprilie)

 

Runfest revine cu editia de primavara, dand startul in zona Phoenix Cernica Club. Iubitorii de miscare sunt invitati pe 19 aprilie, putand opta pentru unul dintre traseele si cursele adaptate pentru copii si adulti, in functie de nivelul de pregatire. Detalii despre beneficiile si serviciile oferite de aceasta editie pot fi descoperite aici.

 

 

evenimente aprilie recomandari

 

 

BRD Nastase Tiriac Trophy 2015 – Editie aniversara 20 ani (18 - 26 aprilie)

 

Iubitorii tenisului vor fi rasfatati in perioada 18 - 26 aprilie la Arenele BNR din capitala cu cel mai important turneu de tenis din Romania. In cadrul acestui turneu vor fi prezente nume mari din circuitul profesionist ATP, precum Gilles Simon sau Guillermo Garcia-Lopez, dar si meciuri demonstrative sustinute de jucatori legendari ca Henri Leconte si Mansour Bahrami. Pretul biletelor variaza intre 15 si 50 RON, insa mai multe detalii legate de acces liber sau reduceri sunt prezente aici.

 

 

DreamHack Bucharest 2015 (24 - 26 aprilie)

 

Cel mai important festival de sport electronic din Romania, DreamHack, revine la Sala Polivalenta in perioada 24 - 26 aprilie. Printre jocurile prezente in cadrul evenimentului se numara si Dota 2, League of Legends sau HearthStone. Evenimentele conexe nu vor lipsi nici ele, participantii putand sa se bucure de Cosplay, Cupa Liceelor sau expozitii cu cele mai noi tehnologii. Mai multe detalii pot fi gasite aici.

 

 

Rhythm of the Dance (27 aprilie)

 

Spectacolul Rhythm of the Dance reprezinta o incursiune in lumea dansurilor traditionale celtice si vine la Teatrul National Bucuresti pe data de 27 aprilie. Biletele au preturile cuprinse intre 100 si 300 de lei, in functie de categoria aleasa, si se gasesc in reteaua BILETOO, precum si la Teatrul National Bucuresti.

Distribuie