Star Wars: The Last Jedi – Intr-un review fara, fara spoilere... Magia e inca acolo

Sursa foto: Star Wars Facebook

”A long time ago in a galaxy far, far away...” asa a inceput filmul si exact atunci a inceput si pielea de gaina, care a tinut cam tot filmul, pana la final, cand am inceput sa bocesc ca un copil pedepsit. Eu, tipul imbracat in ofiter imperial si cei trei domni la varsta a treia din stanga mea.

Nu vor fi spoilere, pentru ca trebuie sa-l vedeti in cinema. Dar si daca scap vreunul, sa fim sinceri, tot o sa-l vedeti in cinema.

Star Wars: The Last Jedi este tot ce ai vrea sa vezi intr-un film Star Wars. Si totusi cu foarte multe plusuri.

Din pacate are si minusuri. Dar bag mana in foc, ca printre atatea lovituri de sabie-laser, n-o sa bage nimeni de seama.

Sursa foto: Star Wars Facebook

Filmul este un festival care sarbatoreste, cu cadre lungi in spatiu, CGI, foarte multe explozii si, evident, Forta, tot ceea ce inseamna franciza Star Wars.

Ca toate celelalte ”episoade”, Last Jedi incepe cu o lupta in spatiu, nu mult dupa sfarsitul Episodului VII.

Republica nu mai exista, Primul Ordin este big-baddy, iar la carma spatiala sta un batran Lord Sith care vrea sa scape de Skywalker. Mi-a fost frica de faptul ca asa cum The Force Awakens a reluat totul din A New Hope, asa si Last Jedi o sa fie Empire Strikes Back... Again. Dar 10 minute mai tarziu, mi-a aratat Leia ca nu e deloc cazul. Si cred ca intreg filmul e facut asa. Sa-ti ia asteptarile, fie ele rele, fie bune si sa-ti dea peste cap cu ele. Stai jos. Doi. E totusi un film Star Wars, iar magia e inca acolo.

Asa si cu asteptarile pentru personaje. Intai pare ca dezamagesc, apoi iti fac fenta si-ti dau gol cand  nu te astepti. Kylo Ren evolueaza firesc, organic chiar, dupa evenimentele din ultimul film, dar nici pe parte cum zic toate teoriile alea de pe Internetul Galactic. Rey, la fel. Am aflat cateva chestii despre ea si trecutul ei, dar nu mi-au raspuns deloc la intrebarile din The Force Awakens. Plus ca Daisy Williams are un fel de a dansa pe linia subtire dintre inocenta si ignoranta pe care rar l-am vazut. Pacat doar ca asemenea unor animalute CGI prietene cu Chewy, e adorabila cand se infurie.

Dar, hai sa trecem la lucruri cu adevarat serioase. Sau, ma rog, faine. Carrie Fisher, odihneasca-se in pace, livreaza aceeasi Leia, cu foc, cu scanteie in ochi si speranta pentru toata galaxia. Iar chimia dintre ea si Poe este absolut delicioasa.

Iar motivul pentru care suntem, de fapt, cu totii aici: Luke MasterJedi-ing Skywalker. Care e pur si simplu divin. Mark Hamil are o energie si o carisma, de-ti vine sa-i mangai barba neingrijita cand se uita urat la tine. Si revin la treaba cu surpinsul, la inceput, Luke e departe de orice ne-am fi imaginat noi ca s-a intamplat in ultimii 30 de ani. Dar, Forta fie cu el, pana la final isi asuma rolul de legenda pe care toti i l-am acordat. Sa nu mai zic ca primim chiar si un cadru cu Luke privind in zare, catre doi sori.

Povestea mai are goluri pe ici-colo, niste flashback-uri si un picut de deus ex-machina, dar are o structura care da peste cap structura clasica de film.

Are vreo doua intrigi, 3 puncte culminante si 3 linii narative, impletite cum trebuie ca sa stai lipit de scaunul ala doua ore jumate, sa aplauzi dupa momentele tensionate si sa plangi ca un copil parasit la final.

Daca tragem o linie cu sabia-laser, este un film care trebuie vazut. De vreo doua-trei ori. Si apoi anual. E un spectacol exploziv de culoare si storytelling intr-un univers de care foarte multi oameni sunt indragostiti. Bifeaza toate casutele si aduce altele din partea casei, iar daca trebuie sa-l clasific intre toate, as zice ca este al doilea cel mai bun film Star Wars. Daca ar fi rezolvat acele lipsuri in poveste si personajul negativ n-ar fi fost atat de dezamagitor, probabil ca ar fi fost cu mult peste Empire.

Se lanseaza vineri. Eu ma mai duc o tura.

• Tag-uri