Bucurestiul nu doarme niciodata si in niciun caz in weekend. Iar ploaia, ei bine, e chiar un detaliu, cand avem lucruri de vazut, subiecte de comentat si oameni de intalnit. Ramane de vazut doar unde si cand.
De vineri pana duminica arta si cartea isi dau intalnire in strada, la cea de-a patra editie a evenimentului. In jurul statuii lui Carol I, editurile si librariile ne vor tenta cu reduceri. Atmosfera va fi completata de recitaluri de poezie, concerte ori proiectii de film. Accesul la evenimente este gratuit.
Sambata, pe 26 septembrie, facem turul celor mai cool case si apartamente alternative din oras. Evenimentul ne va oferi ocazia sa descoperim proiecte culturale si jurnalistice independente coagulate in jurul unor spatii care au ce povesti. E o ocazie perfecta de a ne plimba prin tot orasul si de a descoperi.
Intre 25 si 26 septembrie se intampla cea de-a 9-a editie a festivalului de film digital Kinofest. De la muzica, la film si arte vizuale, veti putea descoperi cele mai noi productii ale genului in sectiunile Animatie, Fictiune si Micromovie. Locatiile proiectiilor sunt variate si alternative: Carol 53, Energiea, Cinemateca – Sala Union.