Expati in Orasul Meu: Bertille Détrie si a sa bicicleta roz, intr-o poveste de dragoste cu Bucurestiul

 

Daca ati remarcat in ultima vreme prin oras o fata cutreierand neobosita strazile pe o bicicleta roz, e momentul sa aflati mai multe despre Bertille Détrie. Lucreaza de doi ani la Biroul de carte al Institutului Francez Bucuresti si cucereste pisc dupa pisc Carpatii aproape in fiecare weekend. Desi va pleca din oras la finalul verii, o vor urmari mereu apusurile de soare din Bucuresti.

 

 

Bertille Détrie - Franta

 

 

 

Orasul Meu: Cum a inceput povestea ta de dragoste cu Bucurestiul?

 

Bertille Détrie: Fara doar si poate in ziua cand mi-am cumparat o superba bicicleta roz din Vitan. Nu numai ca eram foarte mandra de bicla mea, dar mi-a dat si aripi. Puteam sa descopar Bucurestiul pe indelete, sa ma ratacesc fara probleme, sa merg sa fac piata la Matache cand aveam chef si, mai ales, sa ajung usor dintr-un loc intr-altul in aceeasi seara.

 

In plus, bicicleta a intrat in viata mea cam in acelasi timp cand am inceput sa invat romaneste si m-a ajutat sa inteleg mai bine orasul in care traiam de un an de zile.

 

 

OM: Un loc in care te simti intotdeauna in largul tau in oras.

 

Bertille: Nu departe de zona unde stau exista un loc, La Copac, care imi place mult si unde merg des. Simplitatea si acel copac imens care noaptea iti da senzatia ca te afli intr-o padure deasa dau locului un sarm care e mult peste cel al barului frantuzesc de cartier. 

 

 

OM: Ce ai schimba la cartierul in care locuiesti?

 

Bertille: Imi vin in minte rapid doua lucruri: masinile care iau cu asalt trotuarele, obligand pietonii sa mearga pe strada si poate acele doua magazine Mega Image Shop & Go care au aparut in zona precum ciupercile, peste noapte.

 

 

 

 

 

OM: Care e cea mai frumoasa amintire a ta legata de oras?

 

Bertille: O seara de anul trecut, din septembrie, in fata Bibliotecii Nationale in timpul unui concert de muzica baroca. Tocmai imi testam noul aparat foto, lumina era minunata si cred ca am reusit atunci sa imortalizez unul dintre cele mai izbutite apusuri ale mele, cu soarele cazand in Dambovita si Palatul Parlamentului in zare – superb!

 

Cred ca, in gerenal, nu ma voi satura nicicand de lumina de crepuscul la Bucuresti...

 

 

OM: Tu si orasul in cea mai trista experienta de pana acum.

 

Bertille: Poate acele drumuri de intoarcere in oras duminica seara, dupa un weekend frumos la munte. Traficul, soferii nervosi, limbajul colorat... Nu-i usor sa fii soferita la Bucuresti!

 

 

OM: Cand / cum te face Bucurestiul sa te simti ca acasa si, daca l-ai compara cu orasul tau natal, ce ai spune?

 

Bertille: Dupa doi ani la Bucuresti, am realizat ca nu am simtit nicio secunda nostalgie sau sau vreun sentiment de depeizare, deci se poate spune ca m-am simtit mereu acasa aici. E un loc in care am regasit pacea si simplitatea vietii din orasul meu natal, Nîmes, din sudul Frantei dar si efervescenta sociala si culturala a celor doua mari orase in care mi-am facut studiile, Paris si Lyon.

 

In plus, Bucurestiul e un oras in care inveti repede sa te misti, cu un efort minim si, evident, dorinta de a te acomoda. Iti faci repere rapid aici, fie ca sunt geografice, sociale sau culturale. E un fel de a te simti ca pestele in apa, care m-a ajutat mult si la Koln, in Germania, unde am locuit cateva luni.

 

 

 

 

OM: Ti s-a intamplat deja sa te indragostesti in oras? Daca da, unde, daca nu, imagineaza-ti unde ti-ar placea.

 

Bertille: Nu chiar… dar imi amintesc doua momente in care orasul si-a jucat bine rolul contribuind la atmosfera romantica. Primul s-a intamplat, iarna, in decembrie, in plina noapte, in curtea goala si acoperita de zapada de la Dianei 4 si cel de-al doilea, mai recent, in timpul unei plimbari romantice pe stradutele dintre Patriarhie si Palatul Parlamentului.

 

Un sir de mici gradini inverzite si umbroase... In anuminte momente, acest cartier poate fi o adevarata oaza de liniste.

 

 

OM: Un loc in care ti-ai invita prietenii in oras.

 

Bertille: Tocmai am realizat ca mi-am dus aproape toti prietenii francezi veniti in vizita sa luam cina la Hanul lui Manuc. E un loc foarte placut, unde se mananca bine, iar la capitolul asta pot spune ca nu sunt tocmai usor de multumit..

 

 

OM: Cat de tare de deranjeaza prezenta cainilor fara stapan?

 

Bertille: Ma deranjeaza cainii vagabonzi, mai mult iarna decat vara - am observat ca vara sunt mai putini. Cand sunt cu bicicleta, ma simt mai in siguranta in privinta asta, dar poate doar mi se pare...

 

Cat despre latratul noaptea, a devenit pana la urma zgomot de fond. Dar sunt sigura ca la intorcerea in Franta voi remarca diferenta.

 

 

OM: Cat timp te mai vezi locuind in Bucuresti si cu ce alt oras l-ai schimba?

 

Bertille: Din pacate, la finalul acestei veri ma voi intoarce in Franta din motive profesionale, dar m-as mai vedea locuind aici pentru inca 2-3 ani. Daca ar fi sa aleg un alt oras in care sa locuiesc, acesta ar fi, in mod clar, Berlinul, pe care-l cunosc deja si cu care mi se pare ca Bucurestiul seamana mult.

 

 

P.S.: Daca aveti cunostinte sau prieteni din alte tari care locuiesc, temporar sau permanent, intr-un oras din Romania si credeti ca le-ar placea sa ne raspunda la cateva intrebari, va rugam sa trimiteti un mail pe adresa [email protected] cu mai multe detalii.

• Tag-uri