Expati in Orasul Meu: Davin Ellicson, un fotograf american fascinat de enigma Bucurestiului

 

Istoria unui american al zilelor noastre ar putea incepe cu o atractie inexplicabila pentru o tara indepartata si diferita. Ar putea continua cu o fascinatie pentru Bucuresti, Maramures si enigma oamenilor care respira printre case interbelice de poveste si betoane comuniste. S-ar putea aseza la taclale cu orasul, cu istoria lui, cu femeile strabatand strazile, cu casele suferinde. Si ar putea ramane asa mai mult, un pic mai mult. Iar restul e fotografie... 

 

 

Davin Ellicson - SUA

 

 

 

Orasul Meu: Cum a inceput povestea ta de dragoste cu Bucurestiul?

 

Davin Ellicson: Sunt un fotograf american cu o obsesie de 13 ani pentru Romania. Prima mea vizita la Bucuresti s-a intamplat in aprilie 2000 cand am plecat cu un tren de la Paris. Razboiul Rece era in toi in anii '80, cand eu ma formam in Vest, asa ca in momentul caderii comunismului am simtit dorinta arzatoare de a cunoaste blocul de Est, de a vedea ce era dincolo.

Intre povestile ororilor din epoca Ceausescu si viata idilica, rurala surprinsa de fotografii care vizitasera Romania in anii de dupa revolutie, am simtit ca trebuia sa cunosc aceasta tara. In 2000 descopeream un Bucuresti prafuit, plin de Dacii 1310, total opus oraselor hiper-capitaliste din Vest.

Am citit undeva despre Maramures si viata aproape arhaica de acolo, asa ca m-am indreptat spre Nord. Am gasit un taram fermecator, peste care secolul 20 si nici chiar secolul 19 nu pareau a fi trecut. Am stiut ca trebuie sa revin, ceea ce s-a si intamplat in 2002. Pe cei din familia Nemes i-am cunoscut intr-o seara cant terminau de strans fanul. Mi-au oferit gazduire in noaptea aceea si nu am mai plecat timp de un an. Am trait fara apa curenta, telefon sau conexiune la internet si cred ca a fost cel mai intens punct din viata mea de pana acum. Experienta este si subiectul primei mele carti de fotografie, Taran, care va aparea in 2014.

M-am intors in Bucuresti in 2007, fascinat de viata din afara bubble-ului imperial american. In ultimii sase ani mi-am gasit un loc al meu lucrand in studioul de langa Cismigiu. Colaborez pe partea de fotografie cu publicatii internationale, inclusiv New York Times, sustin workshopuri de fotografie in toata tara si, in prezent, completez o trilogie despre Romania pe care am numit-o Paradox Romania.

 

 

 

Bucurestiul este un oras naucitor care inca mai are de suferit de pe urma stereotipurilor epocii comuniste, inzestrat cu o energie pura care, pentru a fi simtita cu adevarat, trebuie traita. Globalizarea nu si-a intins inca la maximum tentaculele aici, intr-un loc in care coexista vechea si noua Europa. As vrea sa fotografiez spatiul psihologic al orasului si povara lui istorica. Sunt fascinat de distanta uriasa dintre arhitectura din centru si aerul sofisticat al Lumii Vechi pe care o degaja, si blocurile comuniste. A explora cartiere precum Berceni sau Militari inseamna a explora un oras diferit.

Desi nimeni nu pare alarmat de fenomen, cladirile istorice sunt decimate zi dupa zi si, odata cu asta, se erodeaza si cultura romana. Bucurestiul de azi este o distorsionare de la ceea ce ar fi putut fi. Nu vom sti niciodata cum ar fi aratat Bucurestiul daca regimul comunist nu ar fi trecut peste el. Acest paradox imi tine treaza fascinatia pentru oras. Bucurestiul si locuitorii sai sunt o enigma pe care inca incerc sa o dezleg.

 

 

OM: Un loc in care te simti intotdeauna in largul tau in oras.

 

Davin: La Ota, un bar hip aflat in subsolul unei vile care-i hraneste pe artisti si creativi cu supa si felurite bauturi. 

 

 

OM: Ce ai schimba la cartierul in care locuiesti?

 

Davin: Nu mare lucru, e destul de placut sa traiesti in zona parcului Cismigiu.

 

 

 

 

OM: Care e cea mai frumoasa amintire a ta legata de oras?

 

Davin: Se intampla inca... De cate ori ies sa fac fotografii intr-un loc nou din oras si e lumina frumoasa; zabovesc prin cafenele si baruri, intalnesc tigani si am parte de aventuri insolite. 

 

 

OM: Tu si orasul in cea mai trista experienta de pana acum.

 

Davin: Cand mi-a fost ridicata masina ilegal de catre varul primarului din sectorului 1, care are o companie de remorcare. Parcam intr-un loc corect, cand, intr-o zi, masina mea era de negasit. Au incercat sa-mi ceara 400 de euro ca s-o recuperez, dar dupa niste injuraturi in engleza, am reusit sa scap din situatie doar cu 200 de euro. Un asemenea nivel al coruptiei este halucinant. Si am mai avut parte si de cateva episoade neplacute cu taximetristii iar la un moment dat am ajuns chiar si la pumni...

 

 

OM: Cand / cum te face Bucurestiul sa te simti ca acasa si, daca l-ai compara cu orasul tau natal, ce ai spune?

 

Davin: Nu m-am simtit niciodata ca acasa la Bucuresti, pentru ca seamana foarte putin cu un oras din Vest. Dar asta si incerc, sa nu ma simt ca acasa, si de aceea aleg sa traiesc aici, in afara zonei mele de confort. 

 

 

OM: Ti s-a intamplat deja sa te indragostesti in oras? Daca da, unde, daca nu, imagineaza-ti unde ti-ar placea sa se intample asta.

 

Davin: Nu chiar, dar ma las cu placere sedus de farmecul unor locuri precum Gradina Eden, unde, de curand am stat de vorba la o sticla de vin rose cu o artista romanca foarte patimasa.

 

 

 

 

OM: Un loc in care ti-ai invita prietenii in oras.

 

Davin: La Ota, Gradina Eden, Energiea, Atelier Mecanic, Control, Origo, Bar A1, Modelier. Din pacate, Lipscaniul a fost distrus de muzica data la maxim si baruri reprobablile, asa ca prefer mai degraba alte locuri. 

 

 

OM: Cat de tare de deranjeaza prezenta cainilor fara stapan?

 

Davin: Foarte tare! Ce fel de capitala a Uniunii Europene are 65.000 de caini vagabonzi? Aceasta realitate spune multe despre edili. 

 

 

OM: Cat timp te mai vezi locuind in Bucuresti si cu ce alt oras l-ai schimba?

 

Davin: Nu ma vad plecand din Bucuresti in viitorul apropiat. Dupa parerea mea, sunt, in mare, foarte plictisitoare. Bucurestiul si Romania coninua sa aiba un potential urias si imi doresc sa iau parte la tumultul acestei trasformari. De cate ori sunt departe de Romania am senzatia ca-mi lipseste ceva. Ma simt mult mai viu cand sunt aici.

 

 

P.S.: Daca aveti cunostinte sau prieteni din alte tari care locuiesc, temporar sau permanent, intr-un oras din Romania si credeti ca le-ar placea sa ne raspunda la cateva intrebari, va rugam sa trimiteti un mail pe adresa [email protected] cu mai multe detalii.

• Tag-uri