• Share

Asociatia Odaia Creativa lanseaza "Habitat" - joc de societate despre patrimoniul Bucurestiului

Asociatia Odaia Creativa lanseaza

 

O iniţiativă de educaţie culturală, Habitat îşi propune promovarea dezvoltării urbane coerente, protejarea patrimoniului cultural construit şi valorificarea sustenabilă a acestuia. Proiectul este gândit sub forma unui joc de societate – boardgame - în care sunt transpuse problemele legate de patrimoniu şi urbanism ale oraşului Bucureşti, cu precădere echilibrul fragil dintre un oraş prietenos pe termen lung şi unul gândit ca resursă economică pe termen scurt.

 

 

În Habitat, jucătorii pot alege să restaureze şi să valorifice sau să demoleze cele 60 de case reale din zona centrală a Bucureştiului, aflată între Calea Moşilor, Bulevardul Dacia, Str. Schitu Măgureanu şi Bulevardul Unirii. Sunt susţinuţi, după caz, de autorităţile vigilente şi societatea civilă sau de autorităţile corupte.

 

 

Pe parcursul jocului, cei 2, 4 sau 6 jucători se întâlnesc cu fapte reale din viaţa urbei – festivaluri de film şi teatru, moşteniri-surpriză, dar şi crize economice şi boom-uri imobiliare – iar prin folosirea echilibrată a resurselor pe care le deţin pot determina soarta oraşului: Bucureştiul va deveni un oraş al monumentelor restaurate sau o metropolă dominată de zgârie-nori?

 

 

Cele 100 de exemplare – prototip ale Habitat vor fi disponibile în mod gratuit începând cu 15 noiembrie 2011 până în iunie 2012 în spaţii publice interactive, precum cafenele, muzee, grupuri extracurriculare tematice.

 

 

Evenimentul de lansare a Habitat va avea loc pe data de 8 noiembrie 2011, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff, nr. 3, sector 1, Bucureşti), începând cu ora 19:00.

 

 

Începând cu 15 noiembrie 2011, Habitat va putea fi găsit şi jucat în următoarele spaţii de distribuţie:


 

 

Asociaţia Odaia Creativă este o organizaţie nonguvernamentală şi nonprofit care a luat fiinţă de la multe idei şi întâlniri în odăi de munte şi de oraş. Asociaţia are ca principale obiective susţinerea economiei creative, promovarea educaţiei culturale, dezvoltarea şi adaptarea instrumentelor financiare pentru sustenabilitatea domeniului cultural. Formată în iunie 2010, Odaia Creativă reuneşte un grup de tineri cu expertiză în diverse domenii: arhitectură, educaţie, studii culturale şi dezvoltare regională. 

Distribuie