Cinema: Castigator la TIFF 2014, Stockholm pune in scena dragostea in vremea sindromului

 

Stockholm este filmul pe care l-ai trait macar o data. Sau daca nu, macar ai visat sa-l traiesti, partial, ori poate il astepti. Castigatorul TIFF-ului cu numarul 13 este o productie independenta, spaniola, semnata de Rodrigo Sorogoyen, iar juriul din acest an ne demonsteaza existenta unei apetente pentru dramele urbane cu nume de oras in titlu (Oslo, August 31st, r. Joachim Trier castiga in 2012).

 

Un baiat si o fata se intalnesc intr-o noapte, undeva in Madrid. Pentru ca da, legatura cu Stockholm este alta, sugerata inca de la inceput in conversatia dintre  El, personajul masculin al povestii, si un prieten.

 

 

 

 

 

Nu ni se dezvaluie prea mult, detaliile sunt confuze, desi liniile se traseaza simplu si limpede. Suntem introdusi intr-o seara ca oricare alta, in care tinerii ies in oras la petreceri intr-o casa cu pereti scorojiti, care ar putea fi oriunde, chiar si la Dianei 4. Intr-o astfel de combinatie tipica: muzica – tineri – alcool, El o zareste pe Ea.

 

De aici camera se fixeaza pe actori, pentru ca Stockholm e in primul rand un film centrat pe relatia dintre cei doi, care se contureaza pas cu pas din joaca si vorbe. Fara a intelectualiza nasterea sentimentelor in buna traditie a filmelor frantuzesti ale noului val sau a seriei Before... (Sunrise, Sunset, Midnight) a lui Richard Linklater (prezent si el anul acesta la TIFF cu minunatul Boyhood), regizorul spaniol isi pune personajele sa se plimbe si sa vorbeasca prin Madrid. Incadrat de cele doua spatii de interior din film, cel in care se cunosc si cel in care ajung personajele, orasul isi joaca propriul rol, desi ar fi putut fi mai bine marcat in plimbarea nocturna.

 

Filmul se construieste pe dihotomii: noapte – zi, dragoste – ura, victima – calau, mizand pe dualul sau dezechilibrul prezent in fiecare dintre noi, dar si pe jocul de putere, pe o anumita dinamica a relatiilor astazi care implica trairi puternice, ca in filme, dar si frici, blazare, distanta, dedublare.

 

Si tot legat de fundal, ar mai fi de remarcat estetica, tot antinomica – tusele puternic colorate de la petrecere, dar si pe zidurile orasului (postere, etc.) contrasteaza cu albul si nuantele pastel din apartamentul lui, dar si cu orasul surprins dimineata de pe terasa, curat, ca o promisiune.

 

Revenim la El si Ea, despre care nu vom sti mai mult decat vor afla ei insisi unul despre celalalt. Javier Pereira si Aura Garrido (au castigat, la randul lor, premiul de interpretare la TIFF) reusesc sa redea stralucirea nocturna si umbra diurna a personajelor, intr-o chimie de cuplu care exclude artificialul. O scena puternica este cea a dublului, a oglindirii, cand Ea se priveste in oglinda mare a baii lui imaculate, in rochie alba, intalnindu-se cu demonii interiori.

 

Si mai sunt si acele momente cand camera alege sa priveasca personajele din spate, in timp ce ei privesc, la randul lor orasul, ghicindu-se, cunoscandu-se.

 

La un alt nivel, filmul lui Sorogoyen ne forteaza sa ne uitam prin lupa si la felul in care mai iubim astazi. Sinceritatea jucata, eschiva, mastile, teama, fuga si consumul pe repede inainte sunt cateva dintre ingredientele dinamicii el – ea.

 

Finalul ne lasa suspendati pe imaginea – vedere a orasului, pentru ca povestea de dragoste si personajele carora nu le aflam nici macar numele au alunecat deja, s-au pierdut in imaginea de ansamblu. Ramane gustul unui romantism contemporan, zvacnire sufleteasca dublata de gust de cenusa.

 

 

Click pe foto pentru marire

Foto: Stockholm FB

 

 

Cel mai tare actor/actrita: Javier Pereira si Aura Garrido, atat de spontani si atat de aprigi in rol de indragostiti de secol XXI

 

Cea mai tare faza: Scena liftului care devine un dans al seductiei si abandonului, inspirat pus in valoare de acorduri clasice. Dar si cadrul secventa cu disputa celor doi din camera lui

 

De ce merita sa-l vezi: Pentru a visa dupa 

 

Punctul slab: Orasul ar fi meritat poate o mai mare atentie in partea de noapte

 

Cu cine mergi sa-l vezi: Singur/a 

 

Nota OM: 4/5

• Tag-uri