Cinema: Olimpia Melinte, amorul romanesc al unui Canibal

 

Sa-l cunoastem pe Carlos, canibalul, care nu are nici privirea intensa de psihopat a lui Anthony Hopkins din Tacerea mieilor si nici aerul fancy - sofisticat al lui Mads Mikkelsen din mai recentul serial produs NBC, Hannibal. In Canibal, spaniolul Manuel Martin Cuenca alege sa interogheze misterul canibalismului dntr-o banala postura umana care imbraca forma cinematografica a unui noir de dragoste.

 

 

 

 

Carlos este cel mai iscusit croitor din Granada si isi traieste existenta intre apartamentul si atelierul sau de croitorie; existenta pigmentata de pasiunea lui - canibalismul - care implica, dupa cum aflam inca de la inceput, panda, ucidere, preferinta pentru femei si o cabana in munti unde se intampla totul.

 

Cea mai mare izbanda a filmului este construirea acestui personaj bine nuantat de catre Antonio de la Torre si redarea solitudinii sale fara angoasa, un ritm firesc al unei vieti in care a avea un frigider plin numai cu carne de om si a cina singur in fiecare seara implica tot atat de multa voluptate precum taierea unei stofe de cea mai buna calitate. Solitudinea se naste din lumina scazuta, din tonurile prafuite, din rutina lui Carlos, despre care nu aflam mai nimic pana la final, decat ca are o batrana prietena pe care o viziteaza periodic si ca este un membru apreciat al societatii locale.

 

Interesanta este strecurarea celor cateva scene religioase din viata comunitatii care intaresc ideea pertinentei propriei religii a canibalului. Dar filmul decupeaza, asa cum Carlos isi transeaza stofele si femeile, un anumit episod al existentei sale - intalnirea cu vecina de bloc, Alexandra si mai apoi cu sora geamana a acesteia, Nina (Olimpia Melinte). Din pacate, personajul feminin nu se desprinde nici de aceasta data de stereotip: Alexandra si Nina sunt doua est-europence plecate la munca in Spania, in cautarea unei vieti mai bune si pentru a-si ajuta familia ramasa acasa.

 

Intalnirea lui Carlos cu dublul - gemenele - va produce un mic cutremur in rutina sa existentiala, mai ales ca va fi si prima lui interactiune cu iubirea. Personajele Olimpiei Melinte merg, asadar, pe ideea de dual - sora buna si sora rea -, si as adauga ca veti intelege de ce actrita a fost nominalizata anul acesta la premiul Goya pentru Mejor actriz revelacion.

 

E reconfortanta lipsa oricarei nuante moralizatoare, verticalitatea demna a canibalului, expresivitatea tacerilor si sinceritatea reactiei sale dupa privirea pe care si-o arunca in oglinda dublului. Totusi filmului ii lipseste acel ingredient secret care sa-l salveze de la o anume lentoare, acel ceva care face sa vibreze o sala de cinema. 

 

Click pe foto pentru marire

Foto: Transilvania Film

 

Cel mai convingator actor / actrita: Antonio de la Torre, canibalul perfect

 

Cea mai tare faza: Scena finala, mai ales cromatic

 

Punctul slab: Prea lung, rupere de ritm

 

De ce merita sa-l vezi: Imagine, joc

 

Cu cine mergi sa-l vezi: Cu cineva pe care l-ai putea manca intr-o zi :)

 

Nota OM: 3,5/5

• Tag-uri