Cinema: The Imitation Game - Joaca de-a Dumnezeu într-un secol ros de războaie, discriminare, suspiciuni și homofobie

 

De data asta schimbăm rolurile. Ai același om, împărțit în trei perioade: un copil cu o minte atât de sclipitoare, încât vorbește într-un limbaj codat în timpul orei de matematică din simplă plictiseală, dar terorizat de colegi doar pentru că e diferit; tânăr de 23 de ani, care-și oferă cunoștințele de matematică avansată serviciilor secrete, ca să-i învingă pe nemți în cel de-al Doilea Război Mondial; bărbat trecut de 30 de ani, cu un „prieten” sub forma unui computer cât camera, și amenințat cu închisoarea de către poliție. Pe toți trei îi uneste același nume: Alan Turing. Ca un cub rubik care-și mișcă încontinuu fețele, The Imitation Game, regizat de Morten Tyldum, aduce strategic în firul narativ bucăți din cele trei perioade, încât devii martor la biografia lui Alan Turing (Benedict Cumberbatch), matematicianul care a salvat lumea de ce ar fi putut să însemne încă doi ani de război cu nemții.

 

 

 

 

Inspirat din povestea adevărată a lui Alan Mathison Turing, un britanic ale cărui descoperiri au dus la crearea computerelor, filmul urmărește modul în care s-a format geniul care a fost în stare, în stilul său autist, să găsească soluția pentru a decodifica Enigma, sistemul prin care nemții comunicau între ei coordonatele și detaliile privind atacurile viitoare din cel de-al Doilea Război Mondial. Doar că, pentru a da naștere unei mașinării costisitoare, construită să depășească puterea de gândire umană, Alan trebuie mai întâi să învețe ce înseamnă încrederea în oameni și ce trebuie să faci ca să o câștigi. Iar cea care-i pune la dispoziție toate aceste lucruri, chiar dacă întâmpină dificultăți, e Joan Clarke (Keira Knightley), singura femeie care a intrat pe merit în lumea asta a bărbaților, plină de secrete de stat și de coduri, fiind în stare să rezolve și să înțeleagă matematica chiar mai bine decât Alan pe alocuri.

 

Astfel, fiecare față a cubului mai aduce câte un pic de umanitate în cel ce pare de neatins și extrem de sigur pe el. Acum ești în copilărie, când durerea pierderii celui mai bun prieten îl marchează pe viață, apoi treci în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când joaca de-a Dumnezeu abia începe, iar viețile oamenilor depind de niște statistici. După care ești în prezent, unde castrarea chimică îi distruge treptat din abilități, iar singurul care rămâne e „Christopher”. Cu un astfel de ritm, ochii îți rămân lipiți de ecran.

 

Benedict Cumberbatch creează un personaj care-i respiră prin fiecare por. Ochii săi albaștri sunt mai grăitori și mai calzi decât propriile vorbe care, de cele mai multe ori, se împiedică unele de altele în graba de a se face înțeles. Turing e cel arogant printre celelalte genii din matematică, Hugh, John, Peter și Jack, și dispus oricând să lucreze de unul singur. Keira îi completează nebunia salvatoare, și prin intermediul ei poți vedea tristețea și singurătatea cu care Alan se luptă în sinea sa.

 

The Imitation Game e un film complex, care-ți rezumă în două ore problemele dureroase cu care se lupta în realitate secolul XX: discriminarea pe bază de gen, homofobia și strategia nemiloasă de joc a celor aflați la putere. Iar asta e doar o parte, pentru că de fapt găsești câte o lecție de viață în fiecare personaj sau imagine care apare. Ca în final să rămână doar cenușa trecutului ars și vorbele lui Joan: „Sometimes it is the people who no one imagines anything of who do the things that no one can imagine.”

 

Click pe foto pentru marire

Foto: Cinemagia

 

Cel mai convingator actor / actrita: Benedict Cumberbatch și Alex Lawther, varianta lui Alan din copilărie

 

Cea mai tare faza: Când Stewart Menzies, de la MI6, îl păcălește pe Alan că Joan e în închisoare.

 

Punctul slab: Dacă a fost vreunul, înseamnă că mi-a scăpat.

 

De ce merita sa-l vezi: Pentru tot. În caz că sună prea ambiguu pentru tine, recitește ce am scris mai sus.

 

Cu cine mergi sa-l vezi: Cu oricine vrei, dar n-ar strica să aduci și niște puști de liceu, ca să-nvețe mai mult despre istorie, nu doar „poezia” tipică din manuale.

 

Nota OM: 5 /5

• Tag-uri