• Share

Copiii domnisoarei Peregrine: Intre doua lumi - dar amandoua ale obisnuitului neobisnuit Tim Burton

Copiii domnisoarei Peregrine: Intre doua lumi - dar amandoua ale obisnuitului neobisnuit Tim Burton
Sursa foto: Cinemagia.ro

Tim Burton incearca o revenire cu filmul Copiii domnisoarei Peregrine: Intre doua lumi. Nu te vom tine in suspans. Iti spunem de la inceput ca i-a iesit ceva corect. E asa cum te astepti din partea lui Burton: o atmosfera goth, apasatoare, dar nici foarte tare, in care tot ce e ciudat e posibil. Problema e ca deja am vazut genul acesta de abordare, deci ceea ce ar trebui sa ni se para ciudat a devenit cumva normal. Nimic nou. E clar ca vremurile in care te pierdeai in povesti precum Edward Maini-de-Foarfeca, Beetlejuice sau chiar mai recentul Sweeney Todd au apus. De filmele Alice in Tara Minunilor nici nu mai pomenim, atat au fost de dezamagitoare.

Pelicula este o ecranizare dupa romanul cu acelasi titlu despre care s-a spus, imediat cum a fost lovit de succes, ca este ideal de a fi transpus in imagini de catre Burton. Deci iar ceva la care ne asteptam cu totii. Povestea este despre un baiat, Jake (Asa Butterfield), care pleaca pe urmele povestilor pe care i le spunea bunicul sau in copilarie, legate de un Camin pentru Copii Ciudati condus de o domnisoara fumatoare de pipa, Miss Peregrine (Eva Green). Bineinteles ca istorioarele se dovedesc a fi adevarate si Jake patrunde intr-o lume in care copii cu puteri speciale (ceva a la X-Men) traiesc in niste bucle de timp, construite de pedagoage capabile sa se si tranforme in pasari. Ceva a la profesoara McGonagall din Harry Potter dar cu o misiune mai complexa, asemanatoare cu cea a pofesorului Xavier din X-Men. Buclele de timp sunt construite in zile alese pe spranceana, care se reiau la nesfarsit, pentru a proteja astfel copiii de niste creaturi care vor sa ii ucida ca se le manance ochii.

Experienta 3D este ca la carte, cadre nebune si multa actiune, nesustinute insa de replici neasteptate sau mari intorsaturi de situatie. Premisa povestii are insa un substrat istoric incarcat. Intelegem ca bunicul lui Jake era evreu si a fost izgonit din Polonia de nazisti, dar informatia ramane cumva doar in aceasta zona.

Despre actori, numai de bine. Eva Green este frumoasa si potrivita, asa cum o stim. In plus si parca teatral este rolul facut de Samuel L. Jackson. Nu este credibil si nu ajunge sa fie inspaimantator, asa cum ar trebui ca personaj negativ.

Dar daca vrei sa ii mai dai regizorului o sansa, du-te sa o vezi pe Miss Peregrine. Pana la urma e o experienta draguta.

Distribuie