Cronici, un film despre emotie si existenta

 

I am an apex predator.

Dupa cum sustine Andrew Detmer (personajul principial din Cronici), leii nu se simt vinovati cand omoara o gazela. Ei au nevoie de hrana pentru a supravietui. Noi, mai departe, avem nevoie de o validare constanta a eului si a identitatii noastre. Dar tocmai aceste doua elemente primordiale sunt fragile si ciobite aproape constant de atitudinile, vorbele si faptele altora. Inconstient, involuntar.

 

 

 

 

Cand capeti conditia de apex predator? Si ce se presupune ca trebuie sa faci cu ea?

 

Cronici este, as spune eu, un must-see. Un film psihologic intens. Genul  de film de la care pleci tensionat, incordat, ranit. Te face sa-ti pui intrebari si sa simti frustrare… Neputinta pe de-o parte, putere si furie pe de alta parte. Nu stii pentru cine sa-ti para rau. Pentru Andrew (Dane DeHaan), nevoit fiind sa traiasca o viata grea si ostila, sau pentru toti cei care devin tinta atacurilor sale necontrolate.

 

 

 

 

Unii critici au sustinut lipsa unei directii in actiune. Ideea  filmului este data de trei adolecenti care capata puteri supranaturale si apoi incep sa le foloseasca in diferite circumstante. Pe cat de banala pare a fi la prima vedere, pe atat de bine a fost pusa in scena. Lipsa unui obiectiv declarat este mai degraba constrangerea pe care o capeti ca spectator; aceea de a te concentra pe elementele cheie. Cand se produce efectul de imunizare? Si ce ne determina sa-l contracaram?

 

La un moment dat incepi sa definesti un set de ganduri cu o intensitate incalculabila a riscului, impreuna cu toate prejudiciile aduse de cumulul unor zile proaste. Decizi sa dizolvi tot tangibilul vietii de pana atunci si sa creezi cu mintea o realitate noua, care de data aceasta sa fie de partea ta. Sa-ti faca dreptate.

 

 

 

 

Nu stiu cum Andrew a putut fi vazut ca un personaj negativ de catre audienta de peste ocean. In principiu, el nu face decat sa lupte contra valului de furie asupra caruia nu mai are nici un fel de control. El nu vrea sa-si omoare prietenul, dar vrea sa distruga cat mai mult, in cautarea validarii propriului sau eu. El, ca noi toti, se bazeaza pe certitudinea emotiilor pe le traieste si pe care, tot ca noi toti, incearca adesea sa le suprime. 

 

Este atat de tragica limitarea impusa de a nu-ti putea propaga emotiile fara bariere, dat fiind faptul ca ne contruim zi de zi tocmai din emotiile pe care le detinem, pe care incercam sa le analizam si  carora cautam sa le dam un sens. Dar cum am reactiona daca am capata puterea de a le da putere?

 

 

 

 

In fine, poate ca filmul are cateva lipsuri in ceea ce priveste compozitia, desi le-as incadra in categoria elementelor de suspans si tensiune, conflictul fiind esenta celor 80 de minute de subtilitati psihologice. Pe de alta parte, Cronici este brilliant din punct de vedere tehnic, cadrele filmate se succed mai degraba in intreruperi, lipsa unor detalii amplificand si mai mult senzatiile tari.

 

Frumosul Seattle, prietenia prin care cei trei devin interconectati prin neobisnuit, stereotipurile adolescentei, un conflict care te patrunde si o realitate brutala, vie, rece, autentica. Date fiind circumstantele, ai deveni sau nu un pradator apex?

 

In cimatografe din 2 martie.

• Tag-uri