Django Unchained - Plain Vanilla

 

Noul film al lui Tarantino, Django Unchained / Django Dezlantuit, nu este nici Reservoir Dogs, nici Pulp Fiction și nici măcar Inglourious Basterds. Rețeta lui mereu validată: scene grafice violente, dialoguri șmechere între personaje, muzică bună și referințe postmoderne la alte filme nu mai funcționează aici la fel de bine.

 

 

 

 

Django Unchained își păstrează totuși valoarea de entertainment, sângele sare ironic în toate părțile, situațiile și conversațiile sunt haioase, dar senzația generală este de plain vanilla -Django nu lasă un gust deloc entuziasmant.

 

Dacă în Inglorious Basterds Tarantino a răzbunat filmografic evreii, în Django hotărăște că e o idee bună să facă același lucru cu sclavii negri din secolul al XIX-lea. Dr King Schultz (Christoph Waltz) este vânător de recompense și îl racolează pe negrul Django (Jamie Foxx) pentru identificarea și capturarea unor frați pe capul cărora e pusă recompensă. (Django fusese sclav pe plantația pe care aceștia lucraseră.) După ce afacerea se termină cu bine, Schultz și Django devin parteneri și prieteni, neamțul Schultz oferindu-se să îl ajute pe Django să își salveze soția, sclavă pe proprietatea lui Calvin Candie (Leonardo DiCaprio). Dar aici lucrurile nu merg cum ar trebui, scopul final fiind citit rapid de sclavul Stephen (Samuel L. Jackson) - mâna dreaptă a lui Candie. Urmează apocalipsa sângeroasă pentru care ne-am pregătit timp de mai bine de două ore. Citeste mai departe pe Postmodern

• Tag-uri